A fost stabilit orarul preliminar al zborurilor charter de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava pentru sezonul de vară 2020. Astfel, cei care iubesc Turcia, trebuie să știe că Air Bucharest, prin tour operatorul Kusadasi, cu o aeronavă Boeing 737, începând din data de 8 iunie și până pe data de 28 septembrie, va opera, în fiecare luni, curse spre Antalya. Plecările, de pe aeroportul sucevean vor fi la ora 9:15, iar pe aeroportul din Antalya se va ateriza la ora 11:15. Același operator și aceeași companie aeriană vor opera zboruri spre Antalya, începând din 28 mai și până în 1 octombrie, în zilele de joi. Astfel, cei care aleg această destinație vor pleca de pe aeroportul sucevean la ora 15:00 și vor ajunge în renumita stațiune din Turcia la ora 17:00.
Tot spre Antalya, compania aeriană Corendon Airlines, prin tour operatorul Paralela 45/Fibula Travel, cu o aeronavă Boeing 737, va opera curse charter începând din 11 iunie până în 17 septembrie, în fiecare joi. Astfel, plecările de pe Aeroportul Suceava vor fi la ora 8:00, iar sosirile la ora 10:10.
De altfel, cursă charter spre celebra stațiune din Turcia va efectua și compania aeriană Atlas Global, prin tour operatorul Prestige Tours, cu o aeronavă Boeing 737, în fiecare vineri, începând din 29 mai până în 25 septembrie.
O altă opțiune pentru suceveni este stațiunea Monastir din Tunisia. Spre această destinație compania aeriană Jasmin Airways, prin tour operatorul Amara Tour, va opera curse în fiecare miercuri, începând din 10 iunie până în 23 septembrie. Cei interesați de această destinație trebuie să știe că se va pleca de pe Aeroportul Suceava la ora 9:00 și se va ajunge la destinație la ora 12:00.
Pentru cei care aleg Egiptul ca destinație de vacanță, compania aeriană Air Bucharest, prin tour operatorul Kusadasi, va opera curse charter începând din 12 aprilie până în 1 noiembrie. Ora de plecare de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” este 10:15, iar ora de sosire în frumoasa stațiune Hurghada din Egipt este 14:15.
Singura modificare față de anul trecut se referă la cursa spre Bodrum, întrucât aceasta nu va mai fi operată de pe aeroportul sucevean.
Lasa un raspuns