Priorităţile primarului din Vadu Moldovei

Şcolile şi spitalul din comună, reprezintă priorităţile primarului din comuna Vadu Moldovei. Acesta şi-a propus să modernizeze anul acesta toate şcolile, şi să continue renovarea spitalului.

Festivalul “Primăvara Poeţilor”

În perioada 7 – 22 martie 2015, Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, în parteneriat cu Librăria Alexandria şi Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, organizează cea de-a X-a ediţie a Festivalului “Primăvara poeţilor” în Bucovina, sub egida Festivalului Francofon “Le printemps des Poètes” (ajunsă la cea de-a XVII-a în Franţa).

Toate cheltuielile pentru restaurarea zidurilor Cetăţii de Scaun, suportate de Consiliul Judeţean

Directorul Muzeului Bucovinei, Constantin - Emil Ursu, a declarat că proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun a Sucevei trebuia finalizat în luna aprilie a acestui an, însă după aprobarea realizării lucrărilor pentru restaurarea contraerscarpei şi completarea şi chituirea bastioanelor din şanţul de apărare, recepţia finală a lucrărilor se va efectua în luna iunie 2015.

Sucevenii vor primi paşapoartele acasă

Sucevenii nu vor mai trebui să revină la serviciile de eliberare a paşapoartelor, după depunerea cererii, pentru a ridica documentele, şi asta pentru că începând cu data de 1 aprilie, paşapoartele pot fi expediate solicitanţilor prin Poşta Română.

Transporta lemn făra niciun document

Joi, 12 martie, o patrulă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Moara a oprit pe DJ 209C, în comuna Moara, autoutilitara condusă de un bărbat de 28 ani, din comuna Bosanci care transporta material lemnos.
article placeholder

Urmăriri ca-n filme la Câmpulung Moldovenesc

Joi, 12 martie, la intersecția străzii Barbu Lăutaru cu DN 17A din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un echipaj de poliţie rutieră a oprit pentru control, autovehiculul condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Sadova, aflat în stare de ebrietate și în care se afla ca pasager un alt bărbat.

Ardeleanu: „Fac apel la responsabilii la vârf ai Educației în România să nu încalce normele europene, îngrădind șansa la educație”

Deputatul PNL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu ,face apel la responsabilii de vârf ai Educației în România, să nu încalce normele europene, îngrădind șansa la educație, și să revină de urgență asupra acestui articol în interesul direct al creșterii calității și performanței în învățământul superior românesc.

Tot mai mulţi pensionari în Suceava

Se pare că pensionarii deţin o treime din populaţia judeţului Suceava. Anul trecut s-au înregistrat 6.762 de noi cereri de înscriere la pensie, cu 943 mai multe faţă de 2013.

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, marcată la Suceava

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor va fi marcată la Suceava, printr-un concurs organizat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava. Totodată, vineri, 13 martie, în supermarket-uri se vor împarţi materiale, iar inspectorii vor răspunde întrebărilor consumatorilor.

Promoţii înşelătoare şi reduceri false descoperite în magazine

Profitând de neatenţia clienţilor, unii agenţi economici încearcă sa-i păcălească pe cumpărători,prin diferite reduceri şi promoţii. Inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, i-au amendat pe cei care încercau să-i înşele pe consumatori.

Taximetriştii, “taxaţi” pentru nereguli

Toţi conducătorii auto din judeţ care transportau persoane în regim de taxi, fără să ţină cont de prevederile legale în domeniu, s-au ales cu amenzi din partea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava.

Agro Expo Bucovina 2015

În perioada 20 – 22 martie 2015 va avea loc cel mai mare şi important eveniment agricol din zona Moldovei, târgul Agro Expo Bucovina. Cea de-a XIII-a ediţie a târgului este organizatăîn parcarea Iulius Mall Suceava de către Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Direcţia Agricolă Suceava.