Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, duminică, 22 mai 2016, poliţiştii Secţiei 12 Poliţie Rurală Preuteşti s-au deplasat în județul Olt, unde, în urma activităţilor investigative desfăşurate, l-au identificat pe un tânăr de 23 de ani din județul Prahova, care, în perioada iunie – noiembrie 2015, a comis 4 furturi şi o tentativă la infracţiunea de furt, din două locuinţe aparținând unor cetățeni din comuna Vultureşti, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 6.700 lei.
Oamenii legii au stabilit faptul că, imediat după comiterea faptelor, suspectul a părăsit comuna Vultureşti, unde a locuit fără forme legale, sustrăgându-se de la urmărirea penală.
În cauză s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Lasa un raspuns