Un lucrător din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, aflat în timpul liber pe raza municipiului Rădăuți a arătat o dată în plus ce înseamnă să fii în permanenţă în slujba cetăţeanului.

„Colegul nostru în vârstă de 37 de ani a  dovedit prezenţă de spirit, dar şi devotament faţă de instituţie şi faţă de cetăţeni, urmărind un cetățean care a amenințat cu un cuțit personalul unui restaurant din Rădăuți, fugind după acesta și reuşind ulterior să îl reţină împreună cu polițiștii și jandarmii ajunși la fața locului”, a transmis Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

La 04.04.2021, ora 19.53, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană amenință personalul din bucătăria unui  restaurant având asupra sa și un cuțit.

 La 04.04.2021, în jurul orelor 19.40, după ce în prealabil bărbatul de 40 ani din mun. Rădăuți a consumat băuturi alcoolice în incinta restaurantului din mun. Rădăuți, având unele disensiuni cu personalul localului în privința notei de plată, a revenit și a pătruns pe ușa secundară în incinta bucătăriei restaurantului, loc în care a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa, adresând totodată amenințări cu acte de violență angajaților aflați în acel moment în bucătărie.

Pentru aplanarea situației a intervenit un lucrător din cadrul Serviciului Rutier de 37 ani din mun. Rădăuți, care era în timpul liber și se afla în restaurant la acea oră, solicitând persoanei în cauză să părăsească incinta, împrejurare în care a fost amenințat și el. În aceste condiții agresorul a părăsit în fugă incinta restaurantului iar lucrătorul din cadrul Serviciului Rutier l-a urmărit pentru a-l imobiliza și deposeda de cuțit.

La un moment dat, au sosit și echipajele de poliție și jandarmi și au reușit pe o stradă laterală să il imobilizeze și să îl încătușeze pe bărbatul de 40 de ani, din mun. Rădăuți.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că, în momentul în care a fost urmărit de polițiști și jandarmi bărbatul a aruncat cuțitul, într-o grădină din apropiere, fiind identificat ulterior de către polițiști.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de „amenințare”.

Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, fiind

introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.