După o muncă de șase luni de zile, după sute de ore de înregistrări vizionate, după discuții cu peste 200 de persoane, după analiza a zeci de profiluri de potențiali autori, polițiștii suceveni au reușit să identifice agresorul celor două femei înjunghiate pe stradă.

La  data de 25 august 2015, ora 21:50, Poliţia municipiului Suceava,  a fost sesizată verbal de o femeie de 55 ani  din  localitate, cu privire la faptul că a fost înjunghiată de o persoană necunoscută, în timp ce se deplasa singură pe aleea dintre străzile Prof. Leca Morariu şi str. Universităţii. O altă femeie, de 54 de ani, a reclamat în dimineața zilei de 22 ianuarie 2016, că a fost înjunghiată în fața alimentarei din cartierul Areni.

În urma activităţilor de cercetare penală, criminalistice şi investigative întreprinse de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale  şi Poliţiei municipiului Suceava, a fost identificată persoana bănuită de comiterea agresiunilor, respectiv un bărbat de 36 ani, din municipiul Suceava.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a apreciat faptul că ambele acte materiale întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, având în vedere zonele vitale vizate de autor (torace), precum şi obiectul vulnerant folosit, respectiv obiect tăietor-înţepător (cuţit), cauzele fiind reunite.

Agresorul va fi expertizat medico-legal de către Comisia medico-legală psihiatrică din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.