Potrivit unui proiect lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, carnetul de vaccinări pentru copii ar putea fi schimbat. Propunerea ministerului este motivată de faptul că, anul acesta, au fost introduse noi tipuri de vaccinuri și s-a modificat vârsta la care se administrează unele dintre acestea.

Carnetul de vaccinări cuprinde evidența vaccinurilor fiecărui copil și adolescent și reprezintă, pentru părinți, un instrument de programare a vaccinărilor în funcție de vârsta copilului, motivează Ministerul Sănătății într-un document publicat pe site-ul propriu.

De asemenea, carnetul de vaccinări se eliberează aparținătorului legal al copilului, la ieșirea din maternitate. Fiecare vaccinare se înregistrează obligatoriu în carnetul de vaccinări, de către unitatea medicală care efectuează vaccinarea.

În plus, potrivit sursei citate, în carnet sunt notate și reacțiile adverse postvaccinale indezirabile. „Totodată, vaccinările sunt programate de către medicul de familie, conform calendarului de imunizări din România”.

Ministerul Sănătății a precizat că, anul acesta, a fost modificat Calendarul de vaccinare, prin includerea unor tipuri de vaccinuri noi și prin schimbarea, față de anii anteriori, a vârstei la care se administrează unele vaccinuri.

Astfel, ministerul a elaborat un nou model al carnetului de vaccinări, prevăzut într-un proiect de ordin privind modificarea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 147/2011 privind aprobarea modelului Carnetului de vaccinări.

Potrivit actului normativ aflat în dezbatere publică, vaccinurile antihepatită și antituberculoză nu se mai administrează la 2-7 zile de la nașterea copilului, ci la 4-7 zile (dispozitia privind administrarea acestor vaccinuri în primele 24 de ore de la naștere a rămas valabilă). Vaccinurile antidifterie, antitetanos și antituse convulsivă nu se mai administrează copiilor de 4 ani, iar cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani nu mai trebuie vaccinați contra poliomielitei. De asemenea, se introduce o nouă categorie de vârstă, 14 ani, la care se administrează vaccinurile antidifterie și antitetanos.

Aceste modificări aduse de actul normativ aflat în dezbatere publică nu se aplică în prezent, ci sunt doar în stadiul de proiect.

One Response

  1. Zgabeata Iftode

    Inaite de a face prostia de a va vaccina copiii cititi cartea ,, Vaccinurile: prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrica,, , de Dr. Christa Todea – Gross.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.