„Întrucât în ultimele zile au fost vehiculate la nivel local o serie de minciuni referitoare la persoana mea și la intenția de a candida la funcția de primar al Municipiului Rădăuți, vreau să fac câteva precizări. Candidez la funcția de primar și îmi păstrez neschimbată această opțiune. Oricine spune altceva minte cu bună știință și dă dovada de dispreț față de toți colegii liberali și față de radauteni. Sunt liberal și consider că în politică orice competiție este benefică. De asemenea, consider că PNL trebuie să aibă un candidat cu șanse maxime de a câștiga Primăria. Prin urmare, toți cei care sunt interesați și care îndeplinesc condițiile necesare sunt liberi să spună explicit dacă vor să candideze. Într-o astfel de situație, partidul va evalua șansele fiecăruia, inclusiv prin prisma rezultatelor din sondaje, și va lua o decizie. Important este ca Rădăuțiul să aibă un primar bun, un primar liberal și, mai ales, un primar curajos. Cred sincer că un primar bun, un candidat cu șanse și un liberal veritabil este doar cel care spune răspicat ce are de spus, nu cel care răspândește minciuni sau care vorbește pe la colțuri vrute și nevrute. Dacă altcineva își dorește să candideze din partea PNL, atunci să dea dovadă de curaj, să spună deschis și să-și asume competiția față în față. Zvonurile, minciunile și dezinformarea nu au adus nimănui vreo victorie. Au adus în schimb doar rușine și dispreț pentru cei care le lansează și care le răspândesc. În ceea ce mă privește, am intrat în politică pentru a candida la Primăria Rădăuțiului, orașul pe care îl iubesc și în care trăiesc împreună cu familia mea. Rămân pe acest drum și voi merge până la capăt. Candidez din partea PNL, candidez pentru rădăuțenii mei și tot pentru ei voi câștiga această luptă”, a transmis Cătălin Miron, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Rădăuți.
Cătălin Miron nu renunță la lupta pentru Primăria Rădăuți
Cătalin Miron, candidatul PNL la Primăria Rădăuți a dorit să pună punct zvonurilor apărute în ultima perioadă cu privire la candidatura sa. Astfel, aceasta a transmis un mesaj pentru toți cei care au tras concluzii pripite, înainte să existe ceva concret.
Lasa un raspuns