Deputatul Cezar Cioată anunţă, printr-un comunicat, că va activa în grupul parlamentar al Partidului Conservator. În luna februarie, el a trecut preț de câteva ore, în grupul parlamentar al Partidului Conservator.

colegiul 9 -cioata„Începând de azi, 21 mai 2013, voi activa ca deputat în cadrul grupului parlamentar al Partidului Conservator. Mă alătur echipei de tineri conservatori, care activează într-o politică mai apropiată de oameni şi de aşteptările lor. Sunt onorat să fac parte din acelaşi partid cu oameni precum domnul Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi domnul Codrin Scutaru, Secretar de Stat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi restul echipei de lideri conservatori în faţa cărora mă înclin. Nu mai trebuie să vorbim acum de răspunsul social-democrat la problemele de stat sau de răspunsul liberal. Trebuie să vorbim de răspunsul corect. De răspunsul social-liberal. Partidul Conservator este partidul social-liberal, care îşi manifestă forţa prin evenimente ca cel de azi, destinate soluţiilor guvernării. Vom fi echipa social-liberală care va aduce rezultatele de care societatea românească are nevoie”, îşi justifică deputatul decizia luată.

El a ținut să precizeze că „lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu, noi facem lucrurile să se întâmple!

Plenul Camerei Deputaţilor a luat act la 7 mai de demisia din grupul PP-DD a lui Cezar Cioată. Decizia privind demisia lui Cezar Cioată, parlamentar de Suceava, din grupul PP-DD, a fost citită de preşedintele de şedinţă, social-democratul Miron Mitrea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.