Colegiul uninominal numărul 4 are candidaţi cu o coloratură politică extrem de bogată. Vă invit să îi cunoaşteţi.

      Colegiul uninominal 4: Municipiul Fălticeni, oraşul Liteni, comunele Baia, Buneşti, Fântânele, Hârtop, Preuteşti, Udeşti, Vereşti, Vultureşti Fotografia candidatului USL pe acest colegiu nu este întâmplătoare. Eugen Constantin Uricec a dormit la PD-L iar acum vrea să vadă cum se doarme şi la USL. Liderul judeţean al PD-ului până la comasarea cu PLD, Uricec a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava din 2005 până în 2008. A câştigat apoi un fotoliu de deputat pe colegiul uninominal 3, urmând să doarmă până în primăvara anului 2012, când s-a trezit cu USL-ul la putere. Ghiciţi ce? A ieşit din hibernare făcând un pas înspre PSD. Acum este candidatul USL pentru colegiul uninominal 4. Se bate cu fostul primar al Fălticeniului, Vasile Tofan. Care nu credem că a fost schimbat de pe fotoliul comod de primar de bun ce era. Acum însă vrea la Bucureşti. Cei doi candidaţi au ceva în comun: somnul. Tofan a fost primar 8 ani în municipiul Fălticeni, primul tur reprezentând PNL-ul, al doilea fiind un pedelist convins. Şi iată încă un lucru în comun al celor doi candidaţi: traseismul.       Candidatul PP – DD, Mihai Artene, este însuşi fratele fostului preşedinte a lui Dan Diaconescu, Adrian Artene. „Morţii cu morţii, şi vii cu vii” – spune o vorbă din bătrâni. Aşadar, Mihai Artene îşi încearcă norocul în zona Fălticenilor. Întrebarea este dacă angajaţii familiei îl vor vota, având în vedere proasta reputaţie moştenită de la fratele domniei sale. Mihai Artene nu se poate lăuda cu un trecut politic activ, care să îi lase amintirea în acţiuni întreprinse la nivelul judeţului sau a localităţii de domiciliu.   PRM-ul trimite la linia de start o doamnă. Paraschiva Mercore. Necunoscută la nivelul judeţului, doamna Mercore îşi joacă cartea. Partidul Popular îl trimite în luptă pe Radu Mercore. Atât de necunoscut că nu am reuşit să aflăm dacă este doar coincidenţă de nume sau lupta se duce în familie. Şi maghiarii au un candidat: Geza Kadar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.