Viorel Barbu, președintele CNATDCU, a declarat că există în lucrarea de doctorat „calupuri de text care sunt preluate integral”, aproximativ o treime de text fiind „plagiat”.
Comisia de lucru care a analizat teza de doctorat a fostului premier a fost formată din trei profesori: Florin Streteanu de la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai”, Valentin Constantin de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara și Dan Claudiu Dănișor de la Facultatea de Drept a Universității Craiova.
„Au analizat sesizarea de plagiat în ceea ce privește teza domnului Victor Viorel Ponta, intitulată «Curtea Penală Internațională». Comisia de lucru a recomandat CNATDCU că teza de doctorat nu respectă standardele de etică a cercetării științifice și propune retragerea titlului de doctor în drept în baza articolului 170 din Legea 1 din 2011. Consiliul a luat în discuție această propunere, a avut cvorum, din 47 de membri au fost 35 prezenți. Au votat pentru 34 și a fost o abținere”, a precizat președintele CNATDCU în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a adăugat că decizia CNATDCU va fi comunicată lui Victor Ponta, care are dreptul în termen de zece zile să depună o contestație. În cazul contestației, se va fixa o nouă comisie de analiză a contestației, formată din trei membri, care analizează contestația și dacă rămâne în vigoare decizia în urma contestației, atunci propunerea este înaintată ministrului Educației pentru a da ordinul de retragere a titlului.
Reacția fostului premier Victor Ponta a fost una ironică, acesta exprimându-și, pe Facebook, părerea în legătură cu decizia CNATDCU.
„Ok — tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării — mi-au luat și ei doctoratul (ca Băsescu în 2012)! ???? Înțeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine — de azi încep să crească încasările la buget, să ieșim din deficit. De azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum. De azi plătim subvențiile în agricultură, mărim salariile și pensiile. De azi nu mai mor bebelușii în spitale și nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate. Și de azi nu mai suntem «marfa» pe care o vând tehnocrații ca să primească o promovare când se întorc la Bruxelles!
Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrați l-a făcut doar pentru persoana mea — o ordonanță de urgență doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la același CNACTDU a mai fost o teză de doctorat examinată în același timp — fac pariu că nu aveți «Curaj» să o revedeți și pe aceea). ?????? O hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ÎCCJ în 2014 ignorată! Vă mulțumesc din inimă dragi politruci!
Și de azi mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema «Fabuloasa Guvernare Tehnocrată și mărețele sale realizări pentru poporul român» — that will be fun!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Lasa un raspuns