Construcţia celui mai mare baraj în arc din ţară a durat cinci ani. Din 1961, când a început construcţia, şi până în 1966 (perioadă în care, în paralel, s-a lucrat şi la Hidrocentrala de pe Argeş) aici s-au cheltuit 1,47 miliarde lei (valoarea de la acea vreme), iar investiţia a fost amortizată în 28 de ani. S-au excavat 1.77 milioane mc de rocă, s-au forat peste 40 de kilometri de galerii subterane, s-au turnat peste 900 de mii de mc de beton şi au fost montate nenumărate echipamente electromecanice. Totul cu o forţă de muncă uriaşă, tradusă în zeci de mii de ore de muncă în condiţii deosebit de grele şi o grămadă de accidente despre care nimeni n-a suflat o vorbă. Neoficial se vorbeşte însă despre 400 pierderi de vieţi omeneşti.
Primul semnal de începere a construcţiei barajului a fost coborârea de la înălţimea de 180 de metri, pe cabluri aeriene, a primei bene pline cu beton. Pe şantier, tehnica înaintată, metodele moderne de lucru, mijloacele mecanice, au contribuit la obţinerea unui ritm performant de execuţie. Turnarea betoanelor s-a făcut în cofraje metalice, ceea ce a contribuit la obţinerea unei productivităţi superioare cu 20 la suta faţă de metodele clasice. Ziarele vremii consemnează faptul că, în fiecare schimb de lucru se turnau aproximativ 500 metri cubi de beton în corpul barajului.
La data de 15 martie 1966, porțile imense de fier ale barajului s-au închis, începându-se astfel, formarea unui imens lac de acumulare. În spatele barajului s-a creat lacul Vidraru, un lac de acumulare creat pe râul Argeș, pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor. De asemenea, lacul și instalațiile adiacente sunt folosite pentru recreere, turism și sporturi. Situat între Munții Frunții și Masivul Ghițu, lacul adună apele râurilor Capra, Buda și ale câtorva afluenți direcți (Râul Doamnei, Cernatul și Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan și Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 m3/s. Suprafața totală a lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, lățimea maximă de 2,2 km în zona Valea Lupului – Călugărița și o circumferință de 28 km. Adâncimea maximă a apei este de 155 m cu o lungime la coronament de 307 metri. Volumul apei este de 465 milioane ml. Nivelul normal de retenție este de 830,00 metri deasupra nivelului mării.
Construcţia barajului şi a lacului de acumulare a scufundat o întreagă enclavă a comunei argeşene Arefu, denumită Cumpăna. Dincolo de legendele formate pe marginea unui moment consemnat în istorie, acela al umplerii giganticei acumulări de apă, stă adevărata povestea a unei comunităţi dezvoltate tocmai pe fondul realizării magnificei construcţii ce avea s-o condamne la dispariţie. În 1965, după finalizarea barajului Vidraru, a urmat umplerea cu apă a acumulării, un proces despre care puţini ştiu că a durat aproape un an. Înainte de a se trece la umplerea lacului, s-a procedat la dărâmarea caselor, demontarea acelor construcţii care puteau fi salvate, inclusiv calea ferată care ajungea până la Cumpăna, fiind desfăcută bucată cu bucată.
Unele construcţii au fost chiar relocate, iar de la altele s-au recuperat doar materialele. Membrii comunităţii de la Cumpăna au fost nu doar evacuaţi, ci şi despăgubiţi.
Edificiul, realizat din 22 ploturi verticale şi traversat de 9 galerii orizontale interioare în care se găsesc amplasate aparatele de măsură şi control, este o construcţie cu adevărat proiectată să reziste. Realizată prin punerea în practică a unui concept modern, ce a permis captarea apelor dintr-un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 745 kmp, amenajarea Vidraru – formată din lacul cu acelaşi nume, barajul din beton în dublu arc, galeria de aducţiune, centrala subterană şi galeria de fugă – rezistă de o jumătate de secol, iar specialiştii spun că nici n-am avea motive reale de îngrijorare pe viitor. Cea mai bună dovadă este faptul că a trecut fără nicio fisură de cutremurul din 1977 care, ce-i drept se întâmpla la doi ani după lucrările de consolidare ce au urmat avariei din 1974, considerată cea mai mare încercare la care a fost supus giganticul proiect. Cea mai mare avarie prin care a trecut barajul a avut loc pe pe 6 iulie 1974, în jurul orei 12:50. Galeria s-a rupt, la fel şi blindajul metalic, iar o porţiune uriaşă din masivul muntos a fost dislocată, producându-se o viitură artificială de cca 600 m3/s. Iniţial, s-a crezut că este vorba despre un cutremur. Dificultăţile de intervenţie şi tot ce a însemnat ca şi consecinţă au fost puse pe seama imposibilităţii închiderii imediate a vanei plane, ca urmare a întreruperii alimentării cu energie electrică. Coşmarul a durat şase ore. Abia spre seară, vana plană a putut fi deblocată şi închisă prin cădere liberă. Conform rapoartelor oficiale, viitura a dus la distrugerea liniilor de alimentare cu energie electrică a echipajului de manevră a vanelor, distrugerea viaductului de trecere de la piciorul barajului, distrugerea în mai multe puncte, în aval a şoselei, a podurilor, şi a unui număr de cinci locuinţe.
Caracteristicile tehnice ale barajului sunt: înălţimea barajului este de 166,6 metri, grosimea la coronament de 6 metri, cea de la bază de 25 de metri, lungimea la coronament 307 metri, suprafaţa de 870 de hectare, iar lăţimea la baza barajului 25 de metri. Barajul permite funcţionarea centralei subterane de la Corbeni şi a unui lanţ de 20 de hidrocentrale pe Argeș. Râul Argeş are în secţiunea barajului un debit mediu de 7,5 metri cubi pe secundă, iar cu aportul unor captări secundare s-a ajuns la 19,7 metri cubi pe secundă. Debitul maxim la o mie de ani a fost calculat la 645 metri cubi pe secundă. Barajul are două goliri de fund care evacuează câte 90 de metri cubi pe secundă fiecare.
Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa şi al nouălea în lume între construcţiile similare. Construcţia se sprijină pe versanţii munţilor Pleasa și Vidraru, iar turbinele şi generatoarele electrice ale hidrocentralei asigură o producţie de energie, într-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an.
Lasa un raspuns