Sâmbătă, 2 martie, 16 echipe de control formate din 80 de poliţişti din cadrul IPJ Suceava şi ofiţeri ai Gărzii Financiare Suceava au desfășurat o amplă acțiune la centrul comercial en-gross din Șcheia.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Suceava şi lucrătorii Gărzii Financiare Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Ordine Publică şi Serviciului Rutier, sprijiniţi de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale, au desfăşurat o acţiune amplă de verificare a legalităţii actelor în cea mai mare zonă comercială en – gross din judeţul Suceava.

Despre centrul comercial Rozita se cunoaște faptul că reprezintă sursa de aprovozionare cu produse alimentare şi nealimentare în vederea revânzării şi pentru numeroşi agenţi economici din judeţele învecinate.

Acţiunea a avut ca scop verificarea documentelor fiscale, a legalităţii comerţului cu produse accizabile, combaterea evaziunii fiscale, identificarea unor situaţii de muncă la negru.

Au fost verificate 76 de unităţi economice cu diverse forme de organizare (S.C., P.F.A., I.I., I.F.).

În urma activităţilor de control desfăşurate au fost aplicate un număr de 70 de sancţiuni contravenţionale  cu o valoare totală de 132.065 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri alimentare şi nealimentare în valoare de 2300 lei. Au fost constatate și 20 de infracţiuni  economice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.