Un tânăr care trăiește pentru viitor

Dan Dumitru, candidatul Partidului Mișcarea Populară la Primăria Preutești este de profesie inginer agronom. Vine din mijlocul celor care au muncit și și-au construit prin forțe proprii propria afacere. Cheltuirea banului public într-o transparență totală, eficientizarea relației cetățean – administrație locală și totodată stoparea presiunilor puse pe cetățeni sunt printre obiectivele capitale pe care și le propune Dan Dumitru.

„În prima lună de mandat doresc ca toți cetățenii comunei să intre în legalitate cu privire la autorizațiile pentru construcție și asta pentru a nu mai putea fi condiționați ca o dată la patru ani să voteze cu cineva anume, așa cum se întâmplă în prezent”, a declarat Dan Dumitru.

Candidatul Partidului Mișcarea Populară la Primăria Preutești, Dan Dumitru, consideră că a sosit momentul ca această comună să primească ceva mai bun. „Împreună dăm o altă față comunei”, spune candidatul PMP, care este convins că, împreună cu cetățenii acestei comune, va reuși să câștige alegerile din 5 iunie.

Mai mult decât atât, Dan Dumitru a lucrat și la o strategie de dezvoltare durabilă a comunei Preutești, găsind soluții pentru fiecare sat al comunei.

Astfel, în satul Preutești, candidatul PMP, și-a propus să transforme drumul care duce astăzi spre fosta primărie, într-o zonă pietonală, să amenajeze o parcare în zona centrală, dar și să prelungească trotuarul pietonal de la fostul C.A.P., până în zona „Opritura”. Pentru acest sat, Dan Dumitru își mai dorește și extinderea clădirii școlii cu un etaj, dar și reabilitarea bisericii vechi.

În satul Basarabi, candidatul Partidului Mișcarea Populară, vrea să urgenteze lucrările la clădirea școlii, să construiască un pod peste pârâul din centrul satului, dar și să amenajeze un teren de sport.

„Nevoia implementării acestor obiective rezidă din discuțiile pe care le-am purtat cu cetățenii celor două sate. Principala nevoie este dezvoltarea infrastructurii rutiere și școlare pentru satul Preutești și Basarabi”, a arătat Dan Dumitru.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.