„Fac politică de peste 10 ani, dar nu am auzit o tâmpenie mai mare ca asta, ca un partid aflat la guvernare să îşi dea singur cu stângul în dreptul, să îşi bată joc de votul oamenilor şi să îşi sacrifice propriul guvern. Nu înţeleg ce i se reproşează lui Sorin Grindeanu, care sunt aceste erori majore şi întârzieri în aplicarea acestui prea-slăvit program de guvernare, piatra de temelie a domnului Dragnea. Nici măcar mult disputata modificare a Codurilor penale nu i se poate imputa. Este la Parlament. Legea salarizării – îmi amintesc că Liviu Dragnea şi Tăriceanu au stabilit că va trece prin Parlament, unde a ieşit scandal după amendamentele depuse. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – ştiu că este tot la Parlament. Deci nu văd care este problema PSD-ului cu propriul guvern şi cu Sorin Grindeanu în special”, a precizat Constantin pe pagina de Facebook.
În opinia liderului Pro România, PSD este în pericol să se scindeze.
„În toată această dezbatere generată de PSD văd numai ambiţii personale de supremaţie, ambiţii care au fost şi în ALDE şi care au dus la scindarea partidului. Probabil că asta se va întâmpla şi în PSD dacă se va merge pe aceeaşi linie ca până acum. Regret!”, a mai susţinut Daniel Constantin.