Aștept cu interes introducerea cursurilor obligatorii de maghiară în programa școlară, deoarece devine evident că efortul la care îi supunem pe cei din Covasna și Harghita este discriminator. Domnul Hunor va mări schema ministerului său cu un număr suficient de traducători, care să îi permită să păstorească cultura română în limba lui maternă. N-am să înțeleg cum pot deveni românii minoritari în țara lor, dar iată, se întâmplă. Înțelegem necesitatea nevoii arborării steagurilor istorice pe clădirile oficiale, așa că de mâine voi arbora steagul lui Ștefan la balcon, să fâlfâie moldovenește peste trecători.
De restul liniște și pace, compotul USL și-a dat obștescul sfârșit în fața cuceritoarei pălinci a USD, noua Marie schimbându-și nu numai pălăria, ci și numele, devenind Marghit și învățând intensiv ceardașul necesar majorității parlamentare. Diferența între promisiunile USL și USD este evidentă, ultimele fiind bilingve. Cei 2 ani de neguvernare se aruncă în spatele liberalilor, PSD fiind liber să reînceapă vânzarea pieii ursului din pădure și campania contra statului de drept continua, spre liniștea noilor ajunși la putere, deși ajunși în parlament prin redistribuirea voturilor neexprimate și nu pentru că i-a ales cineva nominal.
Păcat că Bucovina nu e populată de ceva iredentiști habotnici, care să impună un statut egal cu al celor din Covasna și Harghita, măcar steagurile noastre ar fi românești. Vă urez tuturor multă răbdare, pentru că urmează zile interesante.
Lasa un raspuns