La începutul săptămânii m-am întâlnit cu niște tineri frumoși și liberi (de-adevăratelea) din Moldovița, mai precis de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” din localitate. Dacă vă întrebați cine a fost Vasile Cocea, bine faceți, pentru că și eu mă întreb de ceva vreme, dar încă nu am un răspuns pe deplin edificator. Umblă vorba că ar fi fost un învățător cu o îndelungată activitate în zona respectivă, un personaj care și-a iubit meseria, care a înțeles cât este de importantă educația pentru dezvoltarea comunității, un om care a pus bazele învățământului în zonă prin implicarea sa în construirea primei clădiri cu destinație exclusiv școlară. Sunt tentat să cred că fraza de mai sus cuprinde cele mai multe detalii despre viața și activitatea acestui personaj care, din punctul meu de vedere, merită să fie mult mai cunoscut măcar în zona unde și-a desfășurat activitatea. Pentru că a reușit să pună bazele unui învățământ de calitate, un învățământ unde elevii sunt priviți ca niște parteneri ai actului educațional, nu ca niște simple marionete vorbitoare, care trebuie să redea întru totul viziunea unui Hitler ascuns sub denumirea de cadru didactic.
Mi-a plăcut la Moldovița. Mi-era dor de nițică emoție bucovineană, autentică. Mi-era dor să văd zâmbete sincere, ezitări pornite din sfială, glume cu gust, fețe prietenoase și oameni cu mai mult suflet decât în alte zone unde pântecele ține și loc de altar. Mi-era dor de normalitate. Am putut să fiu eu însumi, fără să simt nevoia să joc un rol pentru a fi pe placul celor cu care am interacționat. De multă vreme nu mi s-a mai întâmplat asta!
Am întâlnit tineri cu o mentalitate sănătoasă, bine ancorată în cotidian, care cunosc realitățile societății actuale, realiști (fără a fi negativiști), foarte responsabili pentru vârsta lor și care înțeleg că schimbarea în bine a lumii în care trăim depinde în primul rând de dânșii. Nu se numără printre persoanele care consideră că sistemul e de vină pentru tot, iar din câte am observat nici nu păreau să creadă în ceea ce promovează sistemul, în valorile lui de weekend, ci doar în valorile tradiționale, morale pe care și le însușesc de mici, prin educația primită de-acasă, continuată apoi în școală. Acolo școala devine o prelungire a pedagogiei părinților și bunicilor, iar acest lucru este firesc. Pentru că școala trebuie să fie o a doua familie, nicidecum o prăpastie în care arunci niște suflete aflate în plină formare. Vă asigur că o educație tradițională nu înseamnă că de pe băncile școlii vor ieși niște tineri care nu se pot adapta sistemului, ci vor ieși tocmai acei elevi care au capacitatea de a schimba din temelii sistemul, așezându-l pe niște baze care corespund cu mult mai mult spiritului românesc, decât orice metodă didactică adoptată din occident sau de peste ocean.
Mulțumesc atât cadrelor didactice cât și elevilor de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” pentru că mi-au dat posibilitatea pentru o oră și un pic să fiu eu însumi. Mi-era dor până și de mine.
PS: Ca fapt divers: frumoasele ouă închistrite primite în dar, le-am uitat pe biroul domnului director, colțul din dreapta, cum intri. Dacă vine cineva în Suceava și vrea să mi le aducă, nu am chiar nimic împotrivă!!!
Lasa un raspuns