Ieri, 30 iunie, un bărbat de 35 ani din orașul Liteni a fost agresat de alți doi de 26 și respectiv 28 ani, ambii localnici, ultimul folosind un cuțit.

Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „plagă tăiată braţ stâng prin agresiune”, nerămânând internat.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit că atât partea vătămată, cât și făptuitorii, au fost la data de 29 iunie, la un bar din centrul satului Rotunda, unde au consumat băuturi alcoolice și au plecat separat către casă, anterior orei 00.00.

Martorii identificați în zona barului au declarat că în apropierea localului nu a avut loc niciun conflict între aceste persoane, cel mai probabil acesta având loc pe drumul din centrul satului Rotunda, către locuinţa părţii vătămate.

Victima urmează să fie examinată medico-legal, urmând ca în funcţie de rezultat, să fie efectuată încadrarea juridică a faptei.

Cercetările sunt continuate față de agresori, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi portul fără drept al cuţitului, urmând să se dispună procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.