De când Codruța Koveși a ajuns în fruntea Direcției Naționale Anticorupție două ministere au avut parte de transformări sesizabile, dar nu chiar cele la care ne așteptam.
După 1989 România a descoperit că dacă comunismul soților Ceaușescu a făcut ceva definitiv rău acest lucru nu a fost nivelarea forțată a nivelului de trai al populației la unul minim ci transformarea traiului populației într-o perpetuă demonstrație politică și asta nu pentru că Revoluția ne-ar fi mărit brusc nivelul de inteligență ci pentru că am continuat, parcă dresați, să urmăm această cale de bunăvoie.
Pe oricine întrebi în jurul tău despre rostul său în viață, îți va răspunde, în proporție de peste 90%, că este în căutarea fericirii dar toți se referă la fericire ca la ceva prefabricat, „Shambhala”, „pomul lăudat” sau „mărul din plop”. Cum șansele găsirii țintei respective sunt egale cu 0 ne confruntăm cu o societate frustrată aflată mereu în căutarea imposibilului.
Dacă începuturile credinței creștine beneficiază de o bază de date relativă alcătuită din texte religioase coroborate cu texte istorice, peste 2000 de ani de manipulare a acestor texte și apariția ortodoxiei și a celorlalte religii paralele cultului creștin, fac astăzi aproape imposibilă înțelegerea fenomenului religios.
Există multe categorii de oameni incapabili să se adapteze la mileniul trei și la tumultul informațional al internetului dar, după părerea mea, cei mai nocivi sunt aceia care insistă că trecutul, oricare ar fi acela, este mai bun decât prezentul. De la reprezentanții Bisericii Ortodoxe cu legile lor vetuste, potrivite pentru vremea când oamenii erau în majoritatea lor ignoranți și până la pseudoistoricii care își găsesc o utilitate relativă în glorificarea unei bucățele din trecut, toți sunt, dincolo de orice tăgadă, ancorați într-o realitate falsă, pe care se străduiesc să o mențină vie.
Titlul acestui articol vine de la romanul omonim al lui Adam Kennedy deoarece ceea ce era o spumoasă ficțiune în cartea respectivului autor american se dovedește o bagatelă pe lângă ce se întâmplă în zilele noastre în politica și administrația României.
Ocolită cu obstinație de presa românească, actualitatea poloneză vine cu noi mesaje care denotă atât faptul că Polonia a fost vaccinată anti propagandă și anti minciună de cei care au alcătuit cândva sindicatul Solidaritatea, alcătuind astăzi un stat care știe ce vrea și nu se teme s-o spună.
O decizie cel puțin controversată a Președintelui Klaus Iohannis agită mediile diplomatice de la București și opinia publică românească, toți fiind porniți să afle motivele reale din spatele ei, deoarece motivele oferite sunt, trebuie să recunoaștem, subțiri.
După ce hipermarketurile au adus pe masa românilor ciocolata și varza de Bruxelles, indubitabil mărfuri fără de care poporul Român ar fi rămas în preistorie, un nou produs se impune atenției noastre, minunatul socialism de Bruxelles. După 25 de ani de socialism dâmbovițean și vârfuri care mai de care mai populare, Președintele Klaus Iohannis și Premierul Dacian Cioloș ne propun înlocuirea socialismului național cu unul importat.
Numirea unui francez în fruntea Comisiei Europene se arată încă din start îngrijorătoare pentru statele mici din estul Europei întrucât noul Președinte este hotărât să schimbe Comunitatea Europeană din temelii. Politicianul luxenburghez este un etalon al Partidului Socialist European, iar acțiunile sale sunt cel puțin contradictorii ținând cont de țelurile care au dus la formarea Uniunii Europene.
Declarațiile liderului partidului Noua Republică, oricât de tranșante și corecte ar fi ele, sunt totuși doar o soluție de avarie pentru păstrarea unui sistem putred.
E imposibi ca să nu fi fost impresionați, prima dată când ați văzut un curcan în curtea vecinilor sau a bunicior, și să nu-i fi cântat sâc că n-ai mărgele roșii c-ale mele. Mă rog, e posibil deoarece o bună parte dintre aceia care citesc aceste rânduri au crescut crezând că curcanul crește în pe partea întunecatî a lunii și se prezintă la noi numai frumos curățat de pene și alte alea, și congelat în pungi de plastic.
Una din legile lui Murphy devine parcă menită României și reprezintă o premiză care ne conduce în fapt viața. Ea susține că, dacă sunt patru căi spre viitor și toate duc către dezastru, descoperind o a cincea, nu facem altceva decât să ajungem mult mai repede la un dezastru și mai mare. Deși poate fi interpretat și așa, acest articol nu este unul politic, el încearcă să analizeze cum s-a ajuns de la efervescența socială de după 1989 la actuala asumare a poziției struțului egoist.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities...
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.