Deși mulți dintre angajații de la instituțiile publice din județ s-au întrecut în a posta pe rețelele de socializare fotografii și a le arăta și altora cum își petrec ziua liberă de 1 iunie, se pare că există și oameni care nu țin cont nici de oră și nici de zilele libere dacă în localitate sunt lucruri mai importante de făcut.

Este cazul viceprimarului comunei Pojorîta, Vladimir Cârloanță, care a fost surprins de către un redactor al ziarului SuceavaLive în timp ce tăia lemne în curtea din spatele primăriei, alături de paznicii instituției, dar și de alți angajați ai acesteia.

Toate acestea după ce în dimineața zilei de vineri, 1 iunie, viceprimarul a participat alături de alți voluntari la stingerea unui incendiu izbucnit în comună.

Trebuie spus și faptul că, Vladimir Cârloanță este recunoscut ca fiind unui dintre cei mai activi și bine organizați viceprimari din județ.

Nu puțini știu că, în fiecare dimineață acesta vine în biroul primarului Ioan Bogdan Codreanu pentru a se sfătui în legătură cu lucrurile pe care trebuie să le ducă la bun sfârșit în ziua respectivă. De altfel, edilul comunei a declarat, în nenumărate rânduri, că tot ce s-a realizat în comuna Pojorîta este meritul unei echipe și nu doar al său.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.