În urma acestei acțiuni, au fost verificate 38 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale verificate.
În cadrul acţiunii au fost constatate 3 infracţiuni economice. Au fost aplicate 35 de sancţiuni contraventionale, în valoare de 148 de mii de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare totală de 13.224 lei, constând în articole de îmbrăcăminte şi bunuri industriale, țigări, cafea, etc.
Un bărbat de 26 de ani din județul Iaşi, administrator al unei societăți comerciale, a fost identificat în timp ce oferea spre comercializare în incinta punctului de lucru, situat în municipiul Suceava, accesorii auto purtând denumirea unor mărci înregistrate şi protejate în România, fără a deţine certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni ca produsele ar fi contrafacute.
Bunurile au fost ridicate în vederea expertizării de către titularii de mărci.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Legea nr.84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice.
Un bărbat de 37 de ani din comuna Moara, a fost identificat de polițiști în timp ce oferea spre vânzare în incinta barului, 104 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 1.144 lei.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
La punctul de lucru al unei societăți comerciale din Suceava, situat într-un Complex Comercial din localitatea Şcheia, a fost identificată cantitatea de 307 kg cafea în valoare de 3.100 lei, care era oferită spre comercializare, fără documente de provenienţă.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Lasa un raspuns