Sâmbătă, 08.02.2020, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Solca, pe raza orașului Solca, au oprit pentru control, pe DN2E, autoutilitara marca „Mercedes-Benz”, autoutilitară încărcată cu material lemnos și care era condusă de către B. Ion, de 56 ani, din comuna Iaslovăț.

Conducătorul auto a prezentat pentru control actele autoutilitarei și documentele personale ale acestuia. De asemenea, acesta a declarat faptul că nu deține aviz pentru transport material lemnos.

Conducătorul autoutilitarei a fost condus către Ocolul Silvic Solca, în vederea măsurării cantității de material lemnos. În prezența inginerului silvic din cadrul OS Solca, s-a constatat faptul că B. Ion transporta 4,03 mc de material lemnos esență fag, pentru care nu deținea documente legale.

A fost confiscată cantitatea de 4,03 mc material lemnos în valoare de 644,8 lei, care a fost predată în custodia Ocolului Silvic Solca și s-au luat măsuri de sancționare contravențională cu amendă în cuantum de 1.000 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.