Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unei inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie și evaziune fiscală.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale au rezultat următoarele:
În luna noiembrie 2013 şi în perioada aprilie – mai 2014, inculpata în calitate de administrator al unei societăți comerciale din județul Suceava, a fost invitată de către organele de control fiscal pentru a prezenta documentele legale şi bunurile din patrimoniu în vederea efectuării verificărilor financiar-fiscale, refuzând nejustificat să prezinte aceste înscrisuri şi bunuri în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.
De asemenea, se reţine că în perioada iunie 2010 – august 2011, inculpata, administrator al aceleiași societăți comerciale, a omis să evidenţieze în actele contabile ale societăţii veniturile în sumă de 1.414.521 lei realizate din tranzacţiile comerciale desfăşurate cu o societate comercială din Piatra Neamţ, iar în perioada iulie 2010 – septembrie 2011 a omis să înregistreze relaţiile comerciale şi veniturile în sumă de 597.230 lei realizate ca urmare a relaţiilor comerciale desfăşurate cu o societate comercială din Bucureşti. În această modalitate, a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 795.312 lei, din care suma de 321.880 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 473.432 lei reprezintă TVA.
Totodată, din actele de urmărire penală efectuate rezultă faptul că în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2013, inculpata, în calitate de administrator al aceleiași societăți comerciale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni fictive, respectiv achiziţii de bunuri în valoare de 3.028.212 lei de la mai multe societăți din Turda, Iaşi, Vatra Dornei, Bacău, și Vatra Dornei, deşi nu au fost derulate relaţii comerciale cu aceste societăţi. În această modalitate, s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 1.210.598 lei, din care suma de 484.514 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 726.084 lei reprezintă TVA
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparținând inculpatei, până la concurenţa sumei de 2.005.910 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Lasa un raspuns