Campionatul de tenis cu piciorul organizat de Asociația Județeană de Fotbal-Tenis Bihor a continuat sâmbătă, 7 august, la Vatra Dornei (județul Suceava) gazda rundei a patra fiind liderul clasamentului general, Black Hill Vatra Dornei.
Revenită pe meleaguri bucovinene, caravana tenisului cu piciorul a găsit la Vatra Dornei condiții ideale pentru desfășurarea rundei cu numărul patru din campionat, partidele fiind găzduite de cele două terenuri multifuncționale construite recent în parcul sportiv amplasat între stadionul municipal și sala de sport. La fel ca la etapele precedentele, opt echipe s-au aliniat la start, însă, în locul dumbrăvițenilor, absenți din motive obiective, a evoluat o a doua echipă locală din Vatra Dornei. Disputată în condiții ideale, pe o răcoare montană de 20 de grade celsius, maratonul sportiv, o oferit, conform așteptărilor, jocuri interesante, presărat cu dispute spectaculoase, dar și cu surprize.
Grupa A, din care au făcut parte câștigătoarea rundei precedente, JSF Cluj, echipele de seniori și juniori ale Tengo Salonta și Junii Sătmarului și-a desemnat câștigătoarea după o luptă strânsă, clujenii reușind să încheie pe prima poziție, devansând deținătoarea titlului, Tengo Salonta și echipa de juniori al clubului bihorean. Aceasta din urmă a remizat (3-3) în duelul de familie, fiind foarte aproape de remiza și cu JSF, însă, în cele din urmă, a trebuit să se mulțumească cu locul trei. Junii Sătmarului au încheiat cu 3 puncte, reușind să ”fure” câte un set de la toți adversarii pe care i-au întâlnit. Disputate tot pe un teren multifuncțional, dar în balon, jocurile grupei B s-au încheiat conform calculelor hârtiei, gazdele de la Black Hill impunându-se în fața tuturor contracandidatelor la calificarea in careul de ași, Fotbal Tenis Timișoara I și II, respectiv Black Hill 2 Vatra Dornei.
Jocurile din semifinale au oferit nu doar spectacol, ci și suspans, timișorenii reușind să câștige, la mare luptă, în setul decisiv al ultimei probe, cel de simplu, în fața clujenilor de la JSF. A fost un duel de un nivel ridicat, cu numeroase faze spectaculoase. Black Hill a trecut de Tengo Salonta, tot după un meci cu multe răsturnări de situație, salontanii cedând apoi la mare luptă și finala mică, acolo unde s-au reîntâlnit cu clujenii (în grupe cele două echipe au remizat cu scorul de 3-3). Finala, transmisă în direct pe canalul youtube al Asociației Județene de Fotbal-Tenis Bihor părea a fi fără emoții pentru gazde care în grupe s-au impus cu 5-1 în fața bănățenilor, dar aceștia din urmă, deși cu un lot numeric redus (doar trei jucători) au oferit o replică dârză, reușind să trimită atât meciul de dublu, cât și cel de triplu în setul decisiv. În cele din urmă, gazdele de la Black Hill, având un lot mai numeros și susținuși și de numeroși iubitori ai tenisului cu piciorul, printre care și primarul Ilie Boncheș, s-au impus cu 2-0, obținând primul triumf pe teren propriu de când participă la acest campionat.
Festivitatea de premiere a avut parte de momente artistice oferite de tinerii dansatori ai clubului Bucovina Dance Studio (antrenori, Roxana Danciu și Vlad Palamariu), răsplătite cu aplauze de cei prezenți. Reprezentanții Black Hill au oferit diplome și cupe mai multor personalități locale în semn de mulțumire pentru sprijinul acordat. Au fost premiați Angelica Fădor, deputat în Parlamentul României, primarul Ilie Boncheș, viceprimarul Marius Râpan, Dumitru Pardău, vicepreședinte Aqua Carpatica, fostul vicecampion mondial de fotbal-tenis, Marian Mușat, dar și fostul fotbalist, Romulus Buia, devenit jucător activ al campionatului de tenis cu piciorul.
Următoarea etapă este programată la Satu Mare pe 25 septembrie, locație care anul trecut a primit premiul pentru cea mai bună organizare a unei etape de campionat.
Loturile echipelor prezente la Vatra Dornei:
Black Hill Bucovina: Teodor Lelcu, Adrian Schipor, Ioan Creț, Paul Creț, Ionuț Bica.
Tengo Salonta: Illyés Gergő, Marc Bence, Denis Purja, Lăzău Norbert.
Fotbal Tenis Timișoara: Voicu Gabriel, Iulian Mitru, Liviu Luca.
JSF: Paul Negru, Bogdan Otvos, Marius Feraru, Marius Todor, Hațiegan Andrei, Bozga Florin.
Tengo Juniori: Suciu David, Halász Daniel, Szijjártó Ticián, Turzó Nándor
Junii Sătmarului: Doru Țuțoraș, Sever Eduard, Cristian Noje, Iațu Cosmin, Dohan Călin.
Black Hill II: Paul Boncheș, Mihai Hora, Ionel Nemeș, Silviu Aelenei, Marius Hasencopf.
Timițoara II: Romulus Buia, Jivan Adrian, Roberto Apostol.
Rezultate consemnate la etapa a III-a de la Timișoara
Grupa A
JSF Cluj-Napoca – Junii Sătmarului 5-1
Tengo Salonta – Tengo Juniori 3-3
Junii Sătmarului – Tengo Juniori 1-5
JSF Cluj-Napoca – Tengo Salonta 3-3
Tengo Salonta – Junii Sătmarului 5-1
JSF Cluj-Napoca – Tengo Junioti 4-2
Grupa B
Black Hill – Black Hill 2 6-0
Timișoara – Timișoara 2 4-2
Black Hill 2 – Timișoara II 1-5
Black Hill – Timișoara 5-1
Timișoara – Black Hill 2 6-0
Timișoara II – Black Hill 1-5
Semifinale
Black Hill – Tengo Salonta
JSF Cluj-Napoca – Timișoara 2-0
Locul 1-2 Black Hill Vatra Dornei – Fotbal-Tenis Timișoara 2-0
Locul 3-4 JSF Cluj-Napoca – Tengo Salonta 2-0
Locul 5-6 Tengo juniori – Timișoara II 1-2
Locul 7-8 Vatra Dornei – Junii Sătmarului 2-1
Vasile Sorean, președinte AJFT Bihor: „A fost un turneu frumos, dar și cu surprize, iar acest lucru ne bucură, pentru că demonstrează creșterea gradului de pregătire al echipelor, dar și îmbunătățirea nivelului de joc. Am ajuns într-o fază în care, nu mai sunt favorite certe, victoria finală depinde de forma pe moment, ori inspirația jucătorilor. Felicit organizatorii pentru eforturile depuse, dar și pentru minunata bază sportivă care au găzduit jocurile”.
Paul Bocheș, conducător Black Hill: „A fost o onoare pentru noi să găzduim, din nou, familia tenisului cu piciorul din România. Ne bucurăm mult pentru câștigarea turneului și faptul că suntem pe primul loc și în clasamentul general. Vom muncii să ne păstrăm această poziție până la finalul campionatului”.
Clasament etapă
Grupa A | Grupă | Total | Finale | Bonus | total | |||
1 | JSF CLUJ | 5 | 3 | 4 | 12 | 3 | 2 | 17 |
2 | TENGO SENIORI | 3 | 3 | 5 | 11 | 2 | 1 | 14 |
3 | TENGO JUNIORI | 3 | 5 | 2 | 10 | 1 | 11 | |
4 | JUNII SĂTMARULUI | 1 | 1 | 1 | 3 | 1 | 4 | |
Grupa B | ||||||||
1 | BLACK HILL | 6 | 5 | 6 | 17 | 4 | 4 | 25 |
2 | TIMIȘOARA | 4 | 1 | 6 | 11 | 3 | 3 | 17 |
3 | TIMIȘOARA 2 | 2 | 5 | 0 | 7 | 2 | 9 | |
4 | BLACK HILL 2 | 0 | 1 | 0 | 1 | 2 | 3 |
CLASAMENT GENERAL
Et 1 | Et 2 | Et 3 | Et 4 | Total | ||
1 | Black Hill Vatra Dornei | 23 | 34 | 21 | 25 | 103 |
2 | Tengo Salonta seniori | 21 | 31 | 13 | 14 | 79 |
3 | Fotbal-tenis Timișoara | 11 | 26 | 18 | 17 | 72 |
4 | JSF Cluj-Napoca | 7 | 22 | 18 | 17 | 64 |
5 | Dumbrăvița Timiș | 13 | 5 | 14 | 0 | 32 |
6 | Tengo Salonta Juniori | 13 | 12 | 3 | 11 | 39 |
7 | Junii Sătmarului | 5 | 11 | 3 | 4 | 23 |
8 | Fotbal-Tenis Timișoara II | 3 | 0 | 11 | 9 | 23 |
9 | Fotbal-Tenis Baia Mare | 9 | 0 | 0 | 9 | |
10 | Black Hill 2 | 0 | 0 | 0 | 3 | 3 |
Lasa un raspuns