E deja știut că cele mai frumoase flori sunt cele apărute la cactuși sau scaieți, nu am fost foarte uimit să descopăr că nici oamenii nu fac notă discordantă.

O poveste care străbate netul deja de ceva vreme m-a făcut să scriu acest articol, pentru că într-o ţară care a strâns peste 100.000 de euro pentru un cântăreț de rock, nu se găsesc 10.000 de euro pentru o copilă care uimește mediile muzicale italiene, atât ca nivel concertistic, cât mai ales pentru că trece prin Conservator ca Făt-Frumos, câte 2-3 ani într-unul singur. Mai mult, fata compune la 15 ani muzică de pian, în condițiile în care a crescut foarte dificil, cu un tată cu handicap locomotor și fără mamă de la 9 ani.

Deși a făcut obiectul “atenției” trustului de presă Intact când a fost părăsită de mamă, nimeni nu a mai ținut cont de mica româncă atât cât a mai rămas în țară, ba încă statul român a reușit să-i retragă tatălui până și amărâta pensie de handicap, după ce tatăl a lăsat totul în țară ca să-i poată oferi copilului șansa de a învăța în Italia. Peripețiile lor sunt demne de o poveste mai lungă, pe care sper să fiu capabil s-o scriu curând.

Denisa Curtașu a compus deja aproape toate melodiile necesare unui CD, care va însoți o carte pe care copilul a scris-o în încercarea de a câștiga banii necesari terminării studiilor. Deși obligată să învețe italiana la o vârstă fragedă, copilul se consideră român, așa cum poate să constate oricine îi accesează contul de Facebook. Acest popor care găsește bani pentru toate cruciadele… nu are 3.300 de euro pe an, timp de 3 ani, pentru a avea o compozitoare și pianistă care să poarte numele României pe toate scenele lumii.

Cristian Tonolla

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.