Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis luni, 22 ianuarie, că au fost desemnați candidații pentru funcțiile de primar în 110 din cele 114 de localități sucevene. Anunțul a fost făcut după ședința Colegiului Director Județean al PNL, ce a avut loc la Gura Humorului.
„Am avut un debut în forță în PNL Suceava cu o ședință a Colegiului Director Județean unde, printre altele, am desemnat candidați în 110 primării din 114. Mai sunt doar 4 primării unde avem măsurători și urmează să desemnăm candidații. Practic, aproape 95% dintre candidați au fost desemnați, din care 64 sunt primari în funcție. PNL este pregătit pentru startul de campanie, în primul rând pentru europarlamentare, dar și pentru celelalte rânduri de alegeri. Zilele acestea PNL Suceava va face un inventar și se organizează pe secții de votare în fiecare localitate, cu minim 5 membri. Vom avea o organizare cu o comunicare eficientă pentru că vrem să aducem la cunoștința oamenilor realizările administrației liberale la nivelul județului Suceava și în localitățile cu primari liberali. Mă bucur și salut anunțul unor primari care vin din alte partide sau independenți la noi. Asta înseamnă că au încredere în forța liberală și în momentul de față suntem pregătiți de start. Sperăm într-o campanie civilizată, o campanie care să arate oamenilor faptele, lucrurile concrete făcute și aștept un rezultat pe măsură. Sunt optimist, dar avem de gând să mergem foarte mult să stăm de vorbă cu oamenii. Astăzi dăm un start de campanie eficient, în forță, cu 110 candidați care au fost deja votați. Mai avem doar patru și peste tot garantat vom avea liste și de consilieri locali, și de consilieri județeni și de primari”, a transmis Gheorghe Flutur, după ședință.
: revista floare albastra = blue: cum am spus__ voi candida si pe pozitia „primar bosanci”__ 2024-2028__”_ la PNL „sau ” independent_”____
: ultima realizare a fost __ ciuca __ catu falimentand la propriu tara si partidul _ cu viziunea lui____
:daca pnl e de acord ___ astept sa apara de dupa cotitura secretara pe judet__ cu o esarfa albastra ____ daca nu cu o esarfa rosie – reprezentand ciuma rosie bolsevica_____
: oricum_ continuam derularea programelor alintei de guvernare din fondurile nerambursabile u.e. dupa modelul descris de mine si cu care sunt de accord toti __ adica orientarea pro NATO si UE a romaniei libere_____
: numai pentru mentionarea inscrierii candidaturii ____inscriu la vot___ 1000000 de tractoare no I note ansamblate in perimetrul u.e __ cu tot cu servicuri__ si deviceuri in regim de a.I.___ in garantie de 10 ani __ in rata ” blue in freedom” __ adica una de recunoatere a torturii bolsevice pe care romania a suportat-o__ din momentul inscrierii in sfera totalitarismului bolsevica – sovietic si pana acum__ adica din ” fonduri nerambursabile u.e. si euroatlantice”____
10h48’am_23_ January 2024____https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd______
: partea a doua a expunerii:
: pe la amiaza __ am a flat ca unul si- a facut o poza__ a pus – o pe in carton intr- o mapa _ la nevastasa __ care spine ca- I fiul ei operat de inima si da- I cu cersitul dintre tribunal si procuratura__ respectivul __ m- a injurat grav__ insa-am mail cofruntat cans au lui __ cu ion lungu s- or pus pe pelinci cu ponta eu __ ramanand singur sa- l sustin pe iohannis in tur I _ presedinte __ mail mult __ atunci asta m- or dat ca exemplu atunci _ ca found o rusine____
: dialogul cu a doua persoana __ a fost unul la polul opus ____ el mi- a revelation solutia______
: la un million de tractoare __ transportatorii vor avea oferte reale __ inclusiv __ din productia agricola si zootehnica____
: mail mult _ prin revolutionarea ” teoriei distributiei”__ transportatorii ucraineni si cei din romania se pot insuma pe traiectoriile de distribute ___ atlantic ocean _ mediterana __ nord& sud america___ asia mica__ ca intr- un avion suceava- new York –– altrnare conductor zbor-_–– pilot & copilot_____ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd _____
: asta at insemnand inscrisuri in registrul u.e. si euroatlantic am comertului ___ rezultand bani pentru ucraina si tractoare din fonduri nerambursabile in romania ___=___ startare creare institutii u.e. si euroatlantice in basarabia__ protejate prin deviceuri n.a.t.o. – s p a t I a l e ….… ” we believe in freedom”!*_______ :
: partea a iii- a a expunerii____ dupa miezul noptii_______