Vineri, 10 februarie, la statuia voievodului Petru Mușat, situată lângă Palatul Administrativ din Suceava, au debutat manifestările dedicate împlinirii a 635 de ani de la prima atestare documentară a Cetății de Scaun și a Sucevei.
Ulterior, autoritățile locale s-au reunit la Hotel Balada, acolo unde primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a acordat invitaților medalii și diplome aniversare, cu prilejul sărbătoririi celor 635 de ani de atestare documentară.
Între cei prezenți s-a numărat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a felicitat organizatorii pentru manifestările ce se desfășoară la Suceava și, de asemenea, a vorbit despre importanța Sucevei în istorie.
„Vă felicit și urez la mulți ani tuturor sucevenilor”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
De altfel, șeful administrației județene a subliniat că Suceava a jucat un rol foarte important în parcursul istoric al Moldovei și nu numai, de aici „dându-se ora exactă”.
„Ced noroc am avut noi că suntem contemporani cu instituții pe care am reușit să le modernizăm. Cetatea de Scaun a Sucevei am modernizat-o pe fonduri europene, iar valoarea lucrărilor a fost de 14 milioane de euro. Spitalul, construit la 1875, Aeroportul, Universitatea. Sunt instituții vechi, despre care vorbim parcă prea puțin, pentru că acestea sunt instituțiile care legitimează un oraș, un ținut, o zonă. Nu vreau să fiu răutăcios, dar parcă uneori prea mult ne cerem niște drepturi și prea puțin vorbim despre orașe-capitale! De aici s-a hotărât soarta Moldovei până la Nistru și s-au hotărât și alte lucruri importante! De aici s-a dat ora exactă! Iașul, Bucureștiul, Târgoviște ar trebui să recunoască statutul adevărat al Sucevei”, a conchis Flutur.
Lasa un raspuns