Bucureștenii încep meciul într-o ușoară dominare, iar în minutul 4, Vali Negru trimite pe lângă Pascal, ieşit la întâmpinare, iar Velescu scoate din faţa porţii. Cei care modifică scorul de pe tabelă sunt sucevenii. La o acțiune de atac, Cerlincă este faultat de Vasile, iar lovitura de pedeapsă este executată de Bălan, care înscrie după ce portarul Drăghia apărase în primă fază. În minutul 43, oaspeții rămân în zece, după ce Tânc face un fault inutil la mijlocul terenului, asupra lui Mihai Negru.
La pauză, vechea tabelă de pe Areni arăta un neverosimil Rapid Suceava – Rapid București (1-0).
După pauză, bucureștenii reușesc să egaleze prin Ioniţă II, care a șutat violent de la 25 de metri fără preluare. Pe fondul unei căderi psihice din partea gazdelor, oaspeții mai înscriu o dată în minutul 60 prin Selagea, care marchează cu un şut la colţul scurt din 10 metri, după acţiunea lui Lukanovic.
Bucuria celor de la Rapid București a durat trei minute, căci Bălan centrează impecabil în fața porţii, de unde Ionesi înscrie cu capul. Pe final, Suceava mai ratează încă odată, prin Ionisei, care nu reușeşte să pună latul și să introducă mingea în plasa porții, apărate de Drăghia.
Scor final Rapid Suceava – Rapid București 2-2.
La final, Bogdan Tudoreanu, antrenorul celor de la Rapid Suceava, a spus că echipa sa ar fi putut câștiga, dar este mulțumit pentru felul în care s-au dăruit jucători. De cealaltă parte, antrenorul bucureștenilor, Viorel Moldovan, a spus că este bucuros pentru punctul obținut cu Suceava, deoarece mai bine de o repriză, echipa sa a jucat în 10. Referitor la arbitraj, Moldovan a spus că i s-a părut ciudată maniera centralului orădean.
Meciul a fost condus la centru de arbitrul Marius Omuţ din Oradea, ajutat de asistenţii Doru Claudiu Lucaciu din Cluj-Napoca şi Marius Bălan din Dej.
Lasa un raspuns