Trăim incluși în categorii care ne determină felul de cunoștințe pe care le avem și foarte rar reușim să ne depășim condiția. Indiferent dacă suntem actori sau spectatori, prietenii noștri sunt membri ai aceleiași grupe și viața noastră are un tipar destul de ferm și totuși, unii dintre noi reușesc cumva să intre în lumea celorlalți îndeajuns de adânc încât să poată constata că sunt şi oameni.
Poate că am destul spirit creator ca să fiu acceptat în lumea celor care trăiesc în lumina reflectoarelor sau poate că sunt doar norocos, cert este că viața mea a cunoscut o foarte mare schimbare odată cu demararea carierei jurnalistice. Am cunoscut monumente de oameni care m-au lăsat să-i descopăr până la nivelul unor relații de prietenie. Indiferent dacă vorbim aici de Sorin Poclitaru, de Constantin Moldovan sau de Radu Bercea, fiecare dintre ei a venit în această prietenie cu proprii prieteni, ceea ce mi-a deschis o altă lume, mi-a dat acces la galeria menestrelilor.
Răspunsul descoperit de mine e vechi de când lumea, pentru că nu contează cine ești în viață, atât cât contează cine îți sunt prietenii. Dacă acum un an eram un ilustru necunoscut, parte din lumea gri a spectatorilor, astăzi mă pot mândri cu prietenia multora dintre cei care trăiesc artele. Am aflat secretul lor și mă bucur că-l știu, pentru că așa am descoperit care este elementul care ne leagă în viață. Am descoperit și altfel de prieteni, în lumea acelora care promovează, protejează sau doar admiră artiștii și arta lor. La Mediaș, sau la Piatra Neamț, acești prieteni îmi dau puterea de a scrie ce trăiesc, ce simt, odată cu ei, prin ei.
O să mă întrebați ce-are a face vernisajul de la Vatra Dornei cu cele de mai sus. Simplu, am plecat la Vatra Dornei din postura de trecător prin urbea cu pricina și m-am întors mai bogat cu o prietenie care mă onorează și cu alte câteva cunoștințe care sigur vor deveni măcar relații strânse, dacă nu mai mult și asta nu datorită meritelor mele, ci doar pentru că Radu Bercea m-a prezentat ca pe un prieten drag.
Vă doresc, oameni buni, prieteni care să vă deschidă galeria menestrelilor, pentru că vă garantez, de aici viața se vede altfel. Pentru aceia care nu știu ce este o galerie a menestrelilor, noțiune fără de care e ceva mai greu de înțeles sensul acestui articol, trebuie să spun că este un element arhitectonic medieval. Sălile de banchete ale castelelor aveau un etaj deschis pe una din părțile sălii, unde stăteau instrumentiștii care asigurau muzica, accesul la acest loc fiind pe din afara sălii respective, pentru a împiedica apariția cântăreților în mijlocul nobililor meseni. Elementul a dispărut odată cu deschiderea libertinajului francez, dar până în ziua de azi, cântăreții cântă de pe o scenă, un podium sau dintr-o porțiune marcată pentru a stabili granițele dintre lumea lui și a noastră.
Lasa un raspuns