George Șoldan, președintele TSD Suceava, îl critică pe deputatul Cătălin Ioan Nechifor, fost președinte al CJ Suceava, care în ultima perioadă a avut mai multe ieșiri publice, după închiderea unităților de producție Floreni și Vatra Dornei din cadrul societății Dorna Lactate.

„Dl. Nechifor se vrea profet pentru Țara Dornelor

Grupul Lactalis a demonstrat, dacă mai era nevoie, că patriotismul local nu ține loc de profit și că în afaceri contează doar respectarea legii și nu moralitatea.
Pentru TSD Suceava rămâne de neînțeles unitatea de lucru cu care fostul președinte al CJ Suceava, dl Cătălin Nechifor, încearcă să ademenească electoratul din Țara Dornelor.
Dl. Nechifor uită că întreaga sa activitate din fruntea CJ Suceava nu a presupus pentru zona Vatra Dornei decât ceea ce condamnă acum la actualul președinte, dl. Gheorghe Flutur – adică horele, târgurile și seminariile, un fel de pomeni ambalate sub forme elegante.
Dle. Nechifor, zbaterea dumneavoastră din ultimele zile pe subiectul Dorna Lactate nu face decât să reîntărească locuitorilor zonei și membrilor PSD, printre care se numără și mulți primari, convingerea că nu vreți cu adevărat să faceți nimic pentru cei care au rămas fără loc de muncă.
Dacă ați fi dorit cu adevărat să realizați ceva pentru Dorna o puteați face atunci când și CJ și Guvernarea era de partea dumneavoastră. Ați ales însă alți ”prieteni politici” și pentru asta v-ați primit ”răsplata” la alegerile locale din 2016 când întreg Bazinul Dornelor a fost o adevărată palmă pentru PSD.
Miile de voturi pierdute în 2016 nu vă oferă dreptul să reveniți azi pe un cal alb – denumit Pro România, care nu face decât să necheze a armăsar dar care nu mănâncă jăratec.
Soluția pentru Țara Dornelor nu trebuie să vină de la nici un partid pentru că nu va fi acceptată și implementată, ci trebuie să aparțină oamenilor de afaceri din zonă și fermierilor care sunt direct implicați și direct interesați de problema aceasta.
TSD Suceava va îmbrățișa orice idee pe care dornenii o vor vedea ca posibil de implementat și vom fi alături de cei care muncesc și locuiesc în zonă”, a transmis George Șoldan, președintele TSD Suceava.

2 Responses

  1. Finu'lu'Butterfly

    Ni la Giorgică … Bă, ejti nebun? Ăsta micu are tupeu să critice acțiunile lui Cătălin? Sunt convins că el nu a vrut să zică nimic … însă dacă a primit ordin, a executat. Măi Giorgică fără frică … cum merg tablele în Obcini? Îl mai bați pe Fediuc?

    Răspunde
  2. Karl_Kaustyk

    Domnul Șoldan reprezintă un caz simptomatic ( așa a ieșit…) pentru starea de neghiobie în care se complace PSD Suceava,tocmai el care pare un fel de Nechifor redivivus,până și la înfățișare (un grăsuț complexat…)il atacă pe renegatul Cătălin,viclean copil de trupă de la plotonul cu bască de pe Zamca,însă într-o manieră care amintește de un banc dur,cu olteni și ardeleni:
    „…Să ne pupați în kur! ”să le fi zis ardelenii oltenilor,peste Carpați… ” Și noi pe voi!”, dzicu unii să le fi răspuns,în pripă, oltenii…
    Căci băiatul acesta care se bagă în seamă când și când încercând să mimeze un simț al umorului care nu îi este dat oricui,il ai sau nu îl ai din naștere,nu se dobândește de pe facebook și nici ca așchie tutelară,de la dinozaurii PSD Mârza,ascuns momental într-un tufiș bogat,sau Stan,care pierde suflul văzând cu ochii în disputa sa cu Flutur,precum că care-i mai frumos din șopru…
    Unu la mână,domnu’ Șoldan (vă acordăm beneficiul prezumpției de domn pe credit,cine știe,poate iese ceva,mai târziu,în al cincilea mandat al lui Flutur…) în momentul în care afirmi,senin,că:
    „…pentru asta v-ați primit ”răsplata” la alegerile locale din 2016 când întreg Bazinul Dornelor a fost o adevărată palmă pentru PSD…”
    Pentru care PSD? Nu cumva pentru același PSD din care vă revendicați,ca lider de tineret? Din felul în care ați formulat fraza rezultă că atacați,de fapt,PSD de pe poziții mai maoiste decât ale însăși copia lui Mao de la București,respectiv domnul Ponta,noul stăpân al lui Nechifor Catalin,care ,știți sau nu știți,când candida el ,Ponta,la președenția României s-a pozat cu o șapcă maoistă,cu stea în frunte,știut fiind că americanii sunt topiți după Mao dar și după Che Guevara,Trump doarme cu poza lor sub pernă,mai întinde mâna și dă peste Melania…Deci eu afirm tranșant că dumneata,pretins lider PSD,ori nu poți fiindcă nu ai cu ce,ori nu știi,ori în capul dumitale este aceeași confuzie care a existat ,în mandatul său din 2012-2016,în capul lui Cătălin Nechifor,care a făcut concesii și tembele dar și împăciuitoriste amicului său George,adecă lui Gheorghe Flutur…Motiv pentru care întreaga sa activitate la cârma CJ Suceava a fost doar un efort penibil de a imita conduita politică de gauleiter a lui Flutur,de a-i conserva și continua festivalurile,scălâmbăielile,butaforiile,stilul,maniera… Nu m-aș mira dacă la predarea mandatului Nechifor să-i fi returnat garderoba cu izmene și bundițe cu update-ul făcut,periate,numa’ să le îmbrace din nou,pentru că asta a făcut! Spre stupoarea tuturor acelora care l-au votat,Nechifor a ratat,de la inceput,gestionarea momentului „zero”,cel în care printr-o carte de orice culoare,că albă,că verde,că neagră,trebuia să evidențieze răspicat de unde pleacă,de la ce catastrofă,să se fi delimitat politic dar și faptic,adoptând o conduită conformă cu programul partidului care l-a scos din kk-ul anonim în care se afla și l-a făcut om politic,eurodeputat,deputat,apoi presedinte de consiliu județean… Ca doar nu o fi crezând dumnealui că lumea l-a votat fiindcă este dumnealui charismatic,sexy,eventual,din cale afară de deștept…A făcut surfing ținut de kur pe apele ,bune sau rele, ale PSD,că dacă PSD,când se afla pe trenduri uriașe, punea un bou pe liste,ieșea ca ceasul,ceea ce se vede și în ziua de astăzi și se întrezărește și la următoarele alegeri,așa sărace,cum or fi ele…
    Prin urmare,ca să pricepi și d-ta:inabilitățile de exprimare arată că nu ai stofa de politician ,pe măsura ambițiilor seniorilor dumitale,ești pe cale să provoci un nou fâs,chiar mai mașcat decât cel al lui Nechifor,deoarece mesajul ar trebui să fie explicit,în limitele partizane pe care ți le-ai asumat (așa presupunem…) care să denote că ești acomodat,știi despre ce vorbești,pe cine reprezinți și cui te adresezi.
    Dealtfel,unul dintre viciile care marchează profund activitatea și,mai ales,propaganda PSD Suceava,în întregul său,este aceasta incapacitate de a mobiliza și de a se adresa tinerilor,nu teenagers-ilor tehui, ci oamenilor tineri care trăiesc în acest capitalism,sunt obligați să se întrețină sau să întrețină pe alții,au familie sau vor să aibă,vor să muncească și să fie plătiți,nu să tragă la carul capitalismului multilateral dezvoltat până cad pe hat,ca boii…
    Or,cine li se adresează,ce canale de comunicație aveți dvs. cu aceștia când insuși șeful dvs.,domnul Stan,cu abilitatea sa înnăscută de politician made in CUASC,cu graiul lui cu-ndemnuri pentru vite (așa a zis Arghezi,stai fără grijă…) a declarat explicit,anul trecut,că,da,suntem un partid al pensionarilor! Ceea ce,fără să fie inexact în totalitate,este o capitulare in fața unei drepte agresive,născută cu forcepsul din clasa bugetofagilor,o recunoaștere cretină a unei marote rău-intenționate provenind de la aceia,că PSD este un partid al pensionarilor,de pensionari… Stii dumneata,din categoria acelora pe care „guvenul meu” i-a ghettoizat experimental când cu kurvăsăria asta cu kovidul ,care, lucrul dracului, atacă dinspre și înspre „seniori”,adecă bazinul electoral al PSD,recunoscut ,de prosti,chiar de către unii pesediști… Deci,ce faceți dvs.,așa-zisa organizație de tineret a PSD? Trageți pisica de coadă,nu faceți nimic ca inițiativă de atragere a tineretului, care este o muncă migăloasă dar perfect posibilă… Au pocaiții lui balan vreun monopol al facebook-ului? Al altor canale „social media”? Stiți să explicați doctrina social-democrată,să fiți agresivi în limitele legii si ale moralei?
    Aveți complexe care nu vă recomandă pentru statutul de lider,nici formal,nici informal,sunteți din start,destinați eșecului,cam așa cum,în al doilea război mondial,francezii au conferit un rol tactic tancului,atașând mai numeroasele lor tancuri pe lângă unități de infanterie,care a rămas regina armelor,la ei… In timp ce nemții au constituit unități de tancuri cu rol strategic,au spart fronturi și au câștigat războiul cu Franța,războiul cel adevărat,nu cel mai de pe urmă,câștigat de americani…
    Asta e,Flutur conduce dansul în costumul său ridicol sămănatorist-pășunist,voi faceți ușoare nazuri apoi va prindeți în hora lor,ei zic ceva și,din când în când,voi mai răspundeți,debitând inepții – „ ba pe-a mamii dvs.,dacă ne permiteți…”
    Pentru că au atâtea puncte slabe adversarii voștri în mâna cărorar tindeți să ne lăsați iar voi nu le vedeți sau vă prefaceți că nu le vedeți ca să biruie din nou garda pretoriană a interesului austriaco-german,Schweighofer&Sohn,col(r) Flutur și toți coloneii și toate gradele de la neoprotestanții pe care nu-i numim ca să creadă că nu-i știm…
    Flutur a fost prins în defect major în primul rând cu morții bukowineni,pe care,orișicât,nu-i poate plânge cu trâmbițașii butaforici cu care întâmpină el orice,el ar voi ca lumea să uite că moartea celor 350 de bukowineni kovidali i se datorează,în mare parte…Că cum a zis un anume sas:„ a trebuit să moară oameni ca să…” ,adică să ceva pentru care Piedone,fostul primar de la nu-ș-ce sector din București stă și-acuma în buza pușcăriei pentru cei 62 de morți de la Colectiv,Ponta și-a dat demisia lăsând PSD-ul în kuru’ gol (politic,desigur…) Apoi Flutur a fost prins a doua oara cu aceasta „jignire” a patronilor de la Lactalis care nici măcar n-au plecat,ei si-au relocat,doar,producția în alte zone,adica în Alba și Covasna… Cu tot cu brand,înainte de orice,un act și un fapt comercial,nu e pe pupici sau palme,cum crede inclusiv Nechifor care cere brandul inapoi,daca mai era el,dă de înțeles,i-ar fi prins,le-ar fi luat brandul si le-ar fi dat și câteva palme la cur…Analiști de papândecă,atât Flutur cât și Nechifor,că nu-ți trebuie multă minte și nici o exagerată știință de carte ca să înțelegi că LACTALIS nu depindea de laptele colectat de la dorneni,acesta era „neconform” (cauta pe Google sa vezi ce-i aia…),aducea lapte,poate chiar lapte praf ca să asta,cum ar zice Ponta,din Polonia,Ungaria,Ukraina… Deci,daca nu avea nici o legătură cu laptele vacilor de la Dorna,la ce să mai faci,la ce să te mai prefaci ca faci „La Dorna” la Dorna???
    Adica,in fine,dumneata ai treaba cu politica ,cu transmiterea unui mesaj coerent,eventual câștigător, cam tot atât cât avea baba Safta,verișoară cu baba Mafta,din bazinul Dornelor, cu mitraliera M42 de la Stalingrad… Ceea ce conduce,inevitabil,la pierderea de către cei ce vă girează impostura a tuturor bazinelor,electorale sau nu,y compris a acestui bazin al Dornelor,pierdut sau uitat sau batjocorit și toate la un loc de către toți acești politruci de duzină cu care ne-a pedepsit Dumnezeu…Ca sa poți ajunge,nu-i așa,și dumneata deputat sau senator sau – de ce nu – eurodeputat,cu titlu de recompensă pentru serviciu credincios, la dat cu gura,la bleojdit,la debitat tâmpenii la bec…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.