Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că membrii PSD vor ca cei „din prima linie” să facă parte din Guvern, el făcând referire la Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Vasile Dîncu, Gabriela Firea sau Alexandru Rafila. Ciolacu afirmă că o alianţă între PSD şi PNL este „o necesitate pentru noi, pentru români”, dar e de părere că „sunt anumite lucruri care trebuie scoase din programul de guvernare al PNL-ului”.

Liderul social-democrat a declarat, luni seară, că în discuţii nu s-a făcut referire la eventuale propuneri pentru ministere, singurul nume adus în discuţie fiind cel al profesorului Alexandru Rafila pentru portofoliul Sănătăţii. Ciolacu a susţinut, în acest context, că „dacă nu venim cu un suflu nou, valul cinci ne va găsi la fel de nepregătiţi precum valul patru”.

Ciolacu a precizat însă că şi el şi membrii PSD vor ca „prima linie” a partidului să fie reprezentată într-un eventual Guvern alături de PNL şi UDMR.

„Colegii cer ca prima linie a partidului, oamenii cu cea mai bună expertiză – şi Mihai Tudose, şi Sorin Grindeanu au fost prim miniştri, Rafila e un specialist, şi domnul Dîncu a fost vicepremier, a condus Ministerul Dezvoltării, are o experienţă şi doamna Gabriela Firea, administrativă în primul rând – da, eu o să solicit colegilor să mergem cu prima linie în acest moment dificil. Ce mi-au cerut colegii – iarăşi o premieră în Partidul Social Democrat – să nu facem niciun rabat la niciun minister, dacă vom negocia să nu mergem cu cineva care nu este pregătit pentru acel minister. Şi aşa va fi”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3.

Întrebat dacă el va fi propunerea PSD pentru funcţia de premier, Ciolacu a răspuns: „Mă bucur că sunt aşa informaţiile, cred că preşedintele României în momentul acesta a învăţat lecţia abuzului de putere şi va aştepta întâi să se termine negocierile între partide şi pe urmă va chema la consultări pentru desemnarea unui prim ministru”.

Liderul PSD a susţinut că România este într-un „haos”, iar PSD trebuie să implice, fără a face calcule electorale.

„Sunt anumite lucruri care trebuie scoase din programul de guvernare al PNL-ului, de exemplu privatizarea Trezoreriei – nu înţeleg de unde ne-a venit ideea asta, acolo vorbim de 200 de miliarde de euro, vânzarea Hidroelectrica. (…)  Nu am văzut un plan pe termen mediu de independenţă energetică a României, vom veni cu aşa ceva, un plan care trebuie asumat de toate formaţiunile politice, să ieşim din această spirală cu energia. (..) Este evident că vom avea o negociere până în martie şi din martie încolo pe următorii trei ani”, a adăugat Ciolacu, citat de news.ro.

El consideră că România ar trebui să rediscute ideea cotei unice de impozitare începând de anul viitor, el arătând că ar susţine impozitarea progresivă.

Liderul PSD a susţinut că alianţa cu PNL este „o necesitate pentru români”.

Ciolacu a afirmat că e nevoie de un „plan de ţară”, asumat de toate partidele parlamentare, arătând că „altfel nu vom ieşi din acest lanţ de înjurături între toate partidele politice”. Ciolacu este de părere că acest plan de ţară trebuie respectat indiferent de alternanţa la guvernare.

„Românii să încapă din nou să aibă încredere în oamenii politici”, a mai spus Ciolacu, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.