ACL a reușit să creeze un precedent istoric și distruge principala armă a Guvernului: Ordonanța de Urgență. Până acum, OUG-ul ar putea fi atacat la Curtea Constituțională doar de Avocatul Poporului, dar ACL a găsit o modalitate prin care să treacă peste lipsa de acțiune a Avocatului Poporului.

Ordonanța de Urgență prin care Guvernul Ponta a modificat legea de organizare a alegerilor prezidențiale a fost atacată de PNL în contencios administrativ, iar apoi a ridicat o excepție, ca parte în proces. Curtea de Apel a admis trimiterea excepției la CCR. Mecanismul ar putea fi folosit și în cazul altor ordonanțe de urgență, pe care Avocatul Poporului refuză să le atace la Curtea Constituțională

„Curtea de Apel București a admis solicitarea depusă în numele Partidului Național Liberal de președintele Klaus Iohannis, decizând sesizarea Curții Constituționale cu modificările aduse legii alegerii președintelui României, introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 45/2014”.

„Ne exprimăm speranța că această speță care vizează asigurarea unui cadru electoral corect va fi pusă pe ordinea de zi a Curții Constituționale cât de curând posibil. Considerăm că pentru respectarea regulilor democratice este necesar să fie clarificat urgent dacă legislația în baza căreia vor fi organizate alegerile prezidențiale respectă sau nu Constituția. Din punctul nostru de vedere, există serioase suspiciuni că modificările adoptate prin OUG 45/2014 favorizează frauda electorală. Introducerea posibilității de a vota într-o altă localitate pe liste suplimentare, în baza unei simple declarații pe proprie răspundere nu face decât să încurajeze turismul electoral, în condițiile în care este foarte greu de depistat votul multiplu. La fel, simplificarea utilizării urnei mobile și eliminarea prevederilor care fac posibilă o ușoară identificare a unor nereguli nu fac decât să ridice bănuieli”, se mai arată în comunicatul ACL.

sursa:stiripesurse.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.