În calitate de prim vicepreședinte al partidului ALDE, Ilie Niță a menționat faptul că la alegerile din 5 iunie, ALDE va fi a treia forță politică și că va avea un vot greu, un vot de „aur” în cadrul Consiliului Județean, în numirea președintelui CJ.

Ilie Niță, prim vicepreședinte ALDE Suceava

„Acum un an de zile am fost exclus din Partidul Național Liberal de către Gheorghe Flutur, după o activitate în PNL de 7 ani de zile. La vremea respectivă, am apelat la instanțele abilitate pentru a căuta și a găsi dreptatea”, a declarat Niță.

Acesta a reamintit că în data de 16 octombrie 2015 a formulat cererea de chemare în judecată, iar pronunțarea a fost în favoarea sa. Gheorghe Flutur a făcut recurs la Curtea de Apel Suceava, iar în data de 26 mai 2016, decizia finală și definitivă a fost și de această dată în favoarea sa.

„Gheorghe Flutur a pierdut și pentru asta trebuie să plătească. Nu mă voi opri aici, ci voi cere daune morale și materiale lui Flutur și celor care au susținut ideea de a fi exclus din partid, iar instanța de judecată va fi cea care va hotărî suma respectivă, pe care o voi dona în totalitate elevilor olimpici care au reprezentat cu cinste județul Suceava la olimpiadele naționale și internaționale”, a subliniat Niță.

Prim vicepreședintele ALDE a menționat că sunt unii oameni care atunci când ajung în unele funcții publice își pierd mințile, iar Gheorghe Flutur este unul care, din punctul său de vedere, își pierde mințile pe zi ce trece.

„Îmi amintesc de una din ședințele de partid ale PNL, în care s-a exprimat ca el este «Dumnezeu pe pământ». Îmi amintesc că atunci cand l-am întrebat dacă va candida sau nu pentru funcția de președinte la CJ s-a exprimat că el «ca să candideze, trebuie să îl roage în genunchi un județ întreg»”, a mai declarat Ilie Niță.

Acesta a subliniat faptul că în momentul de față pe Flutur nu îl votează nici măcar primarii lui, deoarece acei primari știu ce înseamnă Flutur la președenția CJ Suceava.

„Vreau să vă spun că Flutur nu va obține funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, iar din momentul de față Flutur este istorie”, a încheiat Ilie Niță.

În opinia lui Milici, Crosul Sucevei a fost o acțiune electorală a lui Lungu

Ovidiu Milici, președintele interimar al organizației municipale ALDE a precizat că ALDE a contestat la Biroul Electoral Municipal (BEM) faptul că acel cros al Sucevei organizat de municipalitate nu poate avea loc acum în campania electorală dintr-un singur argument de ordin moral, deoarece scopul acelei manifestări nu a fost cel declarat.

„Deși am avut o expunere bine argumentată din punct de vedere juridic, toate partidele s-au aliniat împotriva ALDE, mai puțin PSD. Până la urmă, să nu creadă cineva că am avut ceva împotriva sportului de masă, însă am vrut să diminuăm discrepanța flagrantă între competitorii politici dintr-o bătălie electorală, unde PNL-ul, de departe, a avut resursele materiale și logistice cele mai consistente”, a declarat Milici.

Acesta a subliniat faptul că Partidul Național Liberal a avut o campanie electorală în mare parte bazată pe bani publici. În opinia sa, în Suceava cele mai multe asfaltări, montări de pavele și borduri au avut loc în campania electorală.

„Acest cros al Sucevei este o altă manifestare făcută pe bani publici. Mulți participanți au sesizat că buletinele le-au fost scanate cu telefoanele mobile, creându-se astfel o bază de date. Mulți dintre ei au relatat că nu au fost de acord, însă au acceptat pe moment. De ce a fost nevoie ca la toți participanții să le fie luate datele de ordin personal? E o întrebare retorică la care așteptăm un răspuns oficial”, a subliniat Ovidiu Milici.

Acesta a criticat modul în care Ion Lungu s-a afișat la acest sport de masă, în condițiile în care acesta a reușit să „distrugă” sportul sucevean. Milici a făcut referire la echipa de fotbal Rapid CFR Suceava, care va juca în liga a 3-a, la echipa de handbal, CSU Suceava, care în urmă cu  câțiva ani juca finala Champions League la handbal, iar acum este în Divizia A, nemaifiind o echipă de top. De asemenea, nici olimpicii suceveni la atletism sau echipa de rugby de la Suceava nu sunt susținuți de Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.