Prima ședință a Consiliului Județean din anul 2020 a avut pe ordinea suplimentară un proiect de hotărâre privind repartizarea pe unitățile administrativ teritoriale din județul Suceava a sumei de 27.316 mii de lei, reprezentând Fondul la Dispoziția Consiliului Județean Suceava, pe anul 2020.

Pe acest subiect discuțiile au durat o oră, iar în tot acest timp, mai mulți consilieri, atât de la PNL, cât și de la PSD, și-au tot dat cu părerea despre cum ar fi mai bine ca aceste sume să fie repartizate.

Mai mult decât atât, consilierul județean PSD Brândușel Nichitean a propus un amendament prin care primăriile care au primit 300.000 de lei să le dea 50.000 de lei primăriilor care au primit doar 50.000 de lei din partea CJ.

Pe de altă parte, consilierul județean din zona Fălticeni a vorbit în numele primarilor din zona pe care o reprezintă, cel din zona Rădăuți a vorbit despre zona sa, iar la urmă, după o oră de discuții, s-a trezit și consilierul județean PSD din zona de munte, Gică Apetrii.

N-a vorbit despre faptul că Primăria Panaci, din localitatea sa natală, a primit doar 50.000 lei, sau că Dorna Arini la fel, sau să pomenească de Primăria Coșna, care are aceeași sumă.

Gicuță, cum îl știu cei care merg la service-ul său, era interesat dacă, într-adevăr, știrile cu gunoaiele de la Moara sunt adevărate.

Sigur că Gheorghe Flutur i-a răspuns, însă, cu siguranță, oamenii din zona de munte au cu totul alte probleme decât gunoaiele de la Moara.

În cadrul aceleiași intervenții, consilierul PSD a întrebat și de un drum județean care pare să prezinte gropi, însă acest lucru era firesc întrucât lucrarea este neterminată.

Trebuie spus că, despre situația financiară a comunei Crucea a vorbit consilierul județean  Simion Sticleț din zona Rădăuți, care a întrebat conducerea Consiliului Județean de ce suma votată anul trecut pentru această localitate nu corespunde cu cea repartizată.

Stați jos, domnule Apetrii! Continuați-vă somnul pe care l-ați început în 2016! Încă puțin… REZISTAȚI!

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.