Primarul Sucevei, Ion Lungu, a dat asigurări că sucevenii nu vor rămâne fără apă caldă, pentru că se fac eforturi mari ca acest serviciu să nu fie întrerupt.
„Nu este deloc simplu, facem eforturi mari să plătim gazul metan, dar nu se pune problema întreruperii furnizării apei calde. Zilele acestea va fi achitată diferenţa de bani necesară pentru a acoperi rata de 10 miliarde de lei vechi, dar mai este altă rată de 15 miliarde care trebuie achitată în octombrie. Facem apel la populaţie să achite cât mai mult din datorii, iar eu le garantez că vom avea în continuare apă caldă şi căldură la iarnă”, a spus Ion Lungu.
În urma negocierilor, furnizorul de gaz metan le-a acordat un răgaz de câteva zile pentru a achita diferenţele de bani necesare.
„Suma minimă pe care trebuie să o adunăm zilele acestea de la populaţie este de 300.000 de lei ”, a precizat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, care speră ca banii să fie încasaţi de la asociaţiile de proprietari până vineri.
Lasa un raspuns