Tinerii s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor, iar două tinere din grup au suferit atacuri de panică şi au primit ajutorul paramedicilor SMURD. Incendiul a izbucnit în jurul orei 4:00 și a fost lichidat după aproximativ trei ore.
Potrivit unui buletin informativ al ISU „Bucovina” Suceava, militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană particulară din satul Molid, comuna Vama.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul și mansarda cabanei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție și la anexele din gospodărie.
În incendiu au ars acoperișul și mansarda cabanei (compusă din 3 camere, holuri și grup sanitar), construcții din lemn, cu învelitoare din șindrilă bituminoasă, pe o suprafață de 120 de metri pătrați. Au mai ars obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn, instalația electrică, aparatura electronică și echipamente IT (televizoare, laptopuri, telefoane etc.), materiale textile, documente de identitate și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de instalația electrică de iluminat lăsată sub tensiune.
Lasa un raspuns