În ședința de vineri a Consiliului Județean, consilierul Ioan Cușnir, a ridicat problema privind comercializarea către minori a băuturilor alcoolice și vânzarea de țigări la bucată. Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că Poliția Suceava nu a identificat până acum niciun astfel de caz.

Ioan Dan Cusnir, consilier judetean 1

Reprezentantul Poliției Suceava a subliniat faptul că nu au fost înregistrate astfel de cazuri în vecinătatea unităților școlare.

„În momentul acesta, nu sunt constatate și nu sunt aplicate niciun fel de sancțiuni pe acest segment. Nu au fost constate în mod direct vinderea de țigări la bucată și nici comercializarea către minori a băuturilor alcoolice. Sunt acțiuni demarate împreună cu unitățile de jandarmi și Poliția Locală, iar atunci când vor fi constatate abateri, cu siguranță se vor aplica sancțiuni”, a declarat reprezentantul Poliției Suceava.

Nemulțumit de răspuns, Ioan Cușnir a susținut că „degeaba sunt acțiuni demarate pe hârtie, dacă nu este niciun caz de minor căruia i s-a vândut alcool în cluburi sau baruri. Înseamnă că cineva nu își face datoria”. Acesta a recomandat să se ia legătura cu părinții copiilor de liceu pentru a vedea dacă aceste abateri se întâmplă sau nu.

Consilierul județean a avut o sugestie pentru Poliția Suceava și anume, ca în perioada organizării balurilor bobocilor la licee, să aibă în vedere aceste aspecte și să țină cont că vor  participa și elevi sub 18 ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.