Dovadă că cea mai importantă politică este cea a oamenilor, există primari în județ, care au reușit să fie votați de un număr impresionant de oameni.

Cel mai apreciat primar din județ este Ioan Oros, primarul PSD al comunei Ostra. Acesta a fost votat de 93, 10 % dintre locuitorii acestei comune, iar din cei 13 consilieri locali, 12 aparțin Partidului Social Democrat, acesta având cea mai mare majoritate din consiliile locale din județul Suceava.

Ioan Oros, candidat PSD la Primăria Ostra

„ Am făcut administrație, iar politică, doar în campanie electorală, însă nici atunci n-am pus administrația pe locul doi.  Am încercat să schimb ceva în comuna Ostra, am reușit, iar localnicii m-au răsplătit cu acest scor, pentru  care le sunt recunoscător. Am promis o comună de nota 10, iar acum suntem destul de aproape de această notă. Până la urmă binele oamenilor de aici și evoluția comunei sunt lucrurile care contează cu adevărat. Sunt bucuros că dragostea mea pentru această comună și pentru oamenii de aici a fost apreciată”, a declarat Ioan Oros, primarul comunei Ostra.

 

Dumitru Nimițean, primarul comunei Ciprian Porumbescu, este al doilea primar, care a reușit să-i convingă pe 93% dintre locuitorii comunei sale.

Dumitru Nimițean, primarul comunei Ciprian Porumbescu

Acesta a câștigat acum al treilea mandat de primar și spune astăzi că au fost ani întregi de eforturi, cu realizări, dar și cu momente în care lucrurile n-au fost așa cum și-ar fi dorit, însă asta nu l-am împiedicat cu nimic să oprească dezvoltarea comunei.

 

Petru Marocico, primarul comunei Ulma

 

Petru Marocico a câștigat acest mandat, cu sprijinul a 90% dintre locuitorii comunei Ulma.

 

Liviu Mironescu, primarul comunei Gălănești a câștigat acest mandat cu 88, 66 %. Acesta a declarat că nu este el cel mai iubit primar din județ, însă în mod sigur, își iubește cel mai mult comuna.

 

„ Le mulțumesc oamenilor pentru încrederea acordată. Comuna noastră se va dezvolta în continuare, ca și până acum”, a spus edilul.

 

Dorin Rusu, primarul comunei Crucea, este unul dintre primarii care reprezintă cu succes interesele oamenilor din această comună. Drept dovadă, acesta a fost votat de 89 % dintre oamenii de aici.

Dorin Rusu, primarul comunei Crucea

„ Cuvintele sunt de prisos. Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Voi încerca, ca și până acum, să nu îi dezamăgesc”, a spus Dorin Rusu.

 

 

 

 

 

La diferență de doar un procent este George Coroamă, primarul comunei Putna, cel  a reușit să-i convingă prin fapte, pe 88 % dintre locuitorii acestei comune.

George Coroamă, primarul comunei Putna

„ Toți sunt oameni extraordinari. Le mulțumesc pentru că au de fiecare dată încredere în mine. Am împlinit vise, comuna noastră a evoluat, însă am avut și momente în care lucrurile n-au mers ca pe roate. Pentru toate aceste lucruri le mulțumesc tuturor localnicilor”, a spus George Coroamă.

87 % dintre locuitorii din comuna Volovăț au votat Ioan Vicol, primar, lucru care îl onorează pe edilul de aici.

„ Sunt onorat. Le mulțumesc tuturor și îi asigur de toată aprecierea mea”, a spus Ioan Vicol.

 

Peste 80% dintre voturi au reușit să obțină și Vasile Berariu, primarul comunei Boroaia, Dan Chidoveț, primarul comunei Dărmănești, Cătălin Iordache, primarul comunei Șaru Dornei, Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești, dar și Ioan Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorîta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.