După ce jurnaliștii de la Deutsche Welle, prin vocea jurnalistului de origine română Petre Iancu au punctat că noul Președinte al României, Klaus Iohannis, și -a ratat startul, publicația germană continuă criticile la adresa acestuia.

Klaus Iohannis a căzut în capcana propriilor sfătuitori punctează jurnaliștii Deutsche Welle, după ce preşedintele Iohannis a decis să-i acorde Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler unui deţinut politic care se afişează public cu un partid susţinător al Mişcării Legionare şi al neo-nazismului.

Este vorba despre Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

”Pe lângă handicapul unor consilieri nu tocmai in corpore competenţi, precum şi cel, la fel de alarmant, al absenţei unei majorităţi guvernamentale şi al susţinerii de către un partid dispus şi capabil să preia puterea, Iohannis are, ce-i drept, şi un atu extrem de preţios. E capitalul, de fapt inestimabil, al încrederii românilor”, precizează ziaristul de la Deutsche Welle.

„Probleme pun în schimb, actualmente, consilierii incompetenţi ai noului preşedinte, (spre deosebire de cei competenţi aflaţi alături de el) şi faptul că, în mod cu totul regretabil, Iohannis a căzut în capcana unor astfel de sfetnici. În fine, pe mine personal mă îngrijorează aproape la fel de mult incapacitatea PNL de a prelua puterea, spre a da o şansă mandatului reformist încredinţat noului şef al statului”, mai adaugă editorialistul Petre Iancu de la DW.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost criticat pentru decizia de a-l decora pe şeful Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România Octav Bjoza.

Jurnaliştii de la Deutsche Welle susţin că de fapt şeful statului a căzut în capcana propriilor sfetnici. Iohannis a fost criticat dur pentru că a ales să-şi înceapă cariera prezidenţială decorând un simpatizant legionar, informează b1.ro.

Jurnaliştii de la Deutsche Welle cred că de vină pentru această situaţie este de fapt consilierul prezidenţial Andrei Muraru, fost director executiv la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. În opinia analiştilor, acesta din urmă ar fi trebui să-şi dea seama de impactul decorării la 25 de ani de la Revoluţie a unui personaj care participă la ceremonii solemne ale unei organizaţii fasciste, ţine discursuri şi îi elogiază precursorii, ba chiar se afişează în public cu şeful unui partid neolegionar.

Reacţiile vehemente vin după ce reprezentanţii Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului au criticat decizia lui Iohannis de a-i acorda preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza, cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional Steaua României.

O poziție extrem de dură cu privire la gestul lui Iohannis de a-l decora pe Octav Bjoza a avut și politologul Vladimir Tismăneanu. Acesta din urmă i-a cerut demisia lui Andrei Muraru, consilier al șefului statului, acuzându-l de incompetență crasă. ”Acest gest făcut de Iohannis este o greșeseală, care ”probează incompetența crasă a consilierului care a facut propunerea de decorare”, a punctat Tismăneanu referindu-se la Andrei Muraru.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.