Primăria comunei Coșna a organizat duminică, 2 aprilie, începând cu ora 12:00, în sala de ședințe a unității administrativ teritoriale, o deosebită expoziție de ouă încondeiate cu vânzare. 

La prima ediție a expoziției au luat parte talentatele artiste populare din comună, care și-au arătat măiestria în arta încondeierii ouălor. De asemenea, gospodinele de la Coșna s-au întrecut în prezentarea bucatelor tradiționale specifice mesei de Paște, cei prezenți bucurându-se astfel atât de frumusețea ouălor încondeiate, cât și de produsele gastronomice.

„Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție în comuna noastră pentru că avem cu ce ne mândri! Gospodinile de la Coșna trebuie promovate, iar munca lor merită să fie apreciată. Le mulțumim tuturor celor ce au luat parte la frumosul eveniment”, a transmis primarul comunei Coșna, Gavril Pardău.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.