La eveniment au fost prezenţi scriitorul Aurel Ştefanachi şi candidatul pe colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, Alexandru Băişanu. Moderatorul evenimentului a fost directorul Bibliotecii Bucovina, Gabriel Cărăbuş.
Cei invitaţi au luat cuvântul pe rând, vorbind despre autor şi opera sa.
“Mă aflu aici pentru prietenul meu, Constantin Severin. Este foarte important pentru noi că biblioteca reuşeşte să organizeze astfel de manifestări. Este important să oferim şi tineretului, şi celor care au timp, să guste şi să iubească cultura. Vă felicit, maestre, pentru că m-aţi suprins de fiecare dată cu paleta largă de activităţi artistice pe care le aveţi şi este o onoare să mă număr printre prietenii d-voastră. Sper ca societatea românească şi Dumnezeu să vă ofere ceea ce meritaţi”, a declarat Alexandru Băişanu.
Cartea, care a apărut într-o ediţie de lux, în seria „Opera Omnia – Publicistică şi eseu contemporan” a editurii Tipo Moldova Iaşi, cuprinde o selecţie de eseuri de artă, literatură, filozofie şi istorie contemporană, multe dintre ele scrise iniţial în limba engleză şi publicate în reviste literare, de artă şi de filozofie din străinătate.
“Fac parte dintr-o generaţie care începe să dea seama pentru ceea ce a făcut şi mă gândesc că generaţii de artişti şi-au pus la punct poziţia faţă de ei însăşi. Cartea lui Constantin Severin face parte dintr-o serie specială, pentru că avem în faţă un artist plastic, un scriitor, care pe parcursul acestor texte abordează tot ce se întâmplă în economic, în geopolitic”, a precizat Aurel Ştefanachi.
Lasa un raspuns