Suntem zilnic martorii tăcuți ai abuzurilor altora și ne-am obișnuit să ne facem că plouă, convinși că nu e treaba noastră. Indiferenți, trecem pe lângă o femeie abuzată fizic de un bărbat sau pe lângă un bătrân prăbușit pe caldarâm, convinși că e treaba altcuiva să-i ajute. Suntem însă foarte vehemenți când ni se îmtâmplă nouă ceva și oamenii ne tratează la fel cum am făcut-o și noi înainte.
Deja există un adevărat folclor al acestor cetățeni, care se pare că trăiesc numai atunci când încalcă vreo lege și le încalcă în mod organizat și conștient, indiferent dacă sunt de circulație sau de comportament. Legea e făcută s-o încalci, îi auzi, dar când un altul e mai tupeist ca ei și îi deranjează, să vezi tirade despre nesimțiți și infractori. Călcarea legii este o modă molipsitoare, cum veți constata cu ușurință dacă mergând în coloană în una din lungile porțiuni de drum marcate cu linie continuă, vă va depăși un neica nimeni care sfidează legea și pericolul pentru că i se răcește grișul. De unde până atunci toată lumea mersese normal, imediat se găsesc câțiva nebuni care să-i urmeze exemplul. Tot astfel într-un restaurant liniștit, cu muzică în surdină, intră un grup care conține o tipă care vorbește și râde foarte tare, nu vor trece decât câteva minute până când toată lumea va vorbi tare și va râde zgomotos, toată lumea care rămâne deoarece vor fi mereu 2-3 perechi care vor pleca în grabă.
Ceea ce vreau să spun este că întrebarea din titlu este de fapt o întrebare pe care ar trebui să ne-o adresăm nouă înșine, ca să putem decide limitele libertăților noastre.
Cristian Tonolla
Lasa un raspuns