ion lun
Printre candidați s-a aflat și actualul primar care le-a promis copiilor că le va oferi și mai multe locuri de joacă pe viitor, evident, după ce va câștiga alegerile. Deși a anunțat că a inaugurat un spațiu de joacă nou, de fapt acest spațiu de joacă a fost doar modernizat, parcul de lângă biserica din Burdujeni existând acolo de foarte mulți ani. Practic s-a inaugurat covorul elastic din acel parc, având în vedere că parcul este cunoscut și folosit de părinți și copii de cel puțin 7-8 ani.
„A fost Ziua Copilului, iar eu, ca primar, mi-am dorit mereu să venim în întâmpinarea lor, să le oferim, pe cât posibil condiții bune de joacă, și nu numai. Pentru a evidenția acest lucru ieri am inaugurat un loc de joacă, în Burdujeni, la Biserica «Sfântul Andrei», acolo unde a fost modernizat locul de joacă, s-a turnat un covor elastic.
Intenția noastră este de a turna covoare elastice în toate parcurile pentru că sunt cerute de suceveni, din motive de siguranță. Acesta însă nu este singurul loc de joacă pentru copii, pentru că sâmbătă vom inaugura un nou loc de joacă în Obcini. Acesta este unul dintre cele mai mari din oraș, are o suprafață de 465 de metri pătrați, pe care se găsesc mai multe facilități pentru copii, chiar și cu masă de ping-pong. Este unul dintre cele mai moderne parcuri pentru copii din oraș. Deocamdată, acolo, parcul este închis pentru că se toarnă covorul elastic, dar va fi gata până sâmbătă, la ora 12:00”, încheie primarul.
Astfel, putem observa că strategic, actualul primar și, în același timp candidat pentru un nou mandat, va inaugura unul dintre cele mai moderne locuri de joacă din Suceava fix în ultima zi dinainte de alegeri. Probabil a mers pe sistemul „păstrăm ce e mai bun la sfârșit”, pentru a rămâne „mereu proaspăt” în memoria sucevenilor.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor cu locurile de joacă pentru copii. Dacă vor intra vreodată în atenția viitorului primar, sau – în condițiile în care Ion Lungu va rămâne primarul Sucevei – dacă acesta își va aminti de promisiunile și planurile făcute și va crea mai multe spații verzi și parcuri pentru copii.
Lasa un raspuns