Dacă procurorii nu vor formula contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, decizia judecătorului de cameră preliminară va duce la încetarea de drept a măsurilor preventive. Cu alte cuvinte, primarul suspendat al municipiului Rădăuţi ar putea reveni în funcţie.
O primă consecință ar fi emiterea unui ordin, de către prefectul de Suceava, prin care se anulează suspendarea din funcţie a primarului. Olărean nu avea interdicţie de a-şi exercita mandatul pe perioada controlului judiciar, dar nu avea voie să intre în contact cu angajaţii Primăriei.
Lotul Olărean, Dîmbu, Bărbuţă și Babiuc a fost trimis în judecată în luna octombrie 2014, de către procurorii DNA. A trecut un an și încă cinci luni de când dosarul de corupție este păstrat în camera preliminară, conform procedurilor stabilite de noul Cod de Procedură Penală.
Pentru Constantin Babiuc judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Cluj a respins cererea forumată de acesta.
„Respinge cererea formulată de inculpatul Babiuc Constantin în sensul de a înceta obligaţia impusă acestuia prin Încheierea penală a judecătorului de cameră preliminară al Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ca fiind fără obiect”, au arătat magistrații Curţii de Apel Cluj.
În acest dosar Aurel Olărean este acuzat de şantaj, complicitate la şantaj şi abuz în serviciu, Dumitru Dîmbu, procuror la Parchetul Tribunalului Suceava, şef al Secţiei de urmărire penală la momentul săvârşirii faptelor – de trafic de influenţă, favorizarea făptuitorului, complicitate la şantaj, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite, Bogdan Bărbuţă, judecător la Judecătoria Rădăuţi – de luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la luare de mită, complicitate la şantaj, abuz în serviciu, Constantin Babiuc, administrator la SC Nikodemus „Babiuc” SRL – de dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu.
Lasa un raspuns