Miercuri, 22 aprilie, în jurul orelor 11.40, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe D.N. 17 A în comuna Vatra Moldoviței, ansamblul compus din autoutilitară și remorcă condus de un bărbat de 27 de ani din oraşul Milişăuţi, care transporta, conform avizelor de însoţire, cantitatea de 14,25 m.c. material lemnos, lemn de foc de esenţă molid transformat în tocătură.

Potrivit IPJ Suceava, întrucât existau suspiciuni cu privire la neconcordanțe între cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire și cantitatea transportată, s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta 5,77 m.c. în plus față de cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire

Societatea emitentă a avizelor de însoţire a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar cantitatea de 5,77 m.c. material lemnos a fost confiscată şi predată în custodie Depozitului Dragoşa.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.