Decanul Facultății de Litere, Universitatea București, lingvistul Emil Ionescu, universitar care a refuzat categoric să contamineze zona pe care o gestionează prin compromisuri academice confortabile, „intelectual, profesor și savant adevărat în vremuri de abjecție”, cum îl descrie Radu Gârmacea, redactor-șef la editura Humanitas, a postat un îndemn la vot care conține toate argumentele esențiale ale unui gest salvator.
Redăm mesajul integral al Decanul Facultății de Litere, Universitatea București, lingvistul Emil Ionescu

„Dragi studenţi,

Duminică, 26 mai, începe pentru România un ciclu electoral de un an şi jumătate: mai întâi, alegeri pentru Parlamentul Europei şi referendum pentru problemele justiţiei, iniţiat de preşedintele României; apoi, în toamnă, alegeri prezidenţiale; în primăvara anului viitor, alegeri locale, iar în toamna/iarna aceluiaşi an 2020, alegeri pentru Parlamentul României.

Acest ciclu nu este unul oarecare. Nu facem parte, din păcate, din familia democraţiilor consolidate, care îşi menţin, prin reglaje fine, furnizate de vot, continuitatea democratică. Noi suntem acum în faţa unei opţiuni dramatice: ori-ori. De felul cum vor vota cetăţenii în acest întreg ciclu electoral, va depinde dacă România va rămâne un stat ce recunoaşte valorile şi principiile Uniunii Europene, sau dacă, dimpotrivă, se va distanţa de aceste principii şi valori. În lumea de azi, distanţarea aceasta nu poate însă însemna izolare. Nu există decât o singură altă direcţie: Rusia şi, prin ea, Asia – mai apropiată sau mai îndepărtată.

În aceste condiţii, îndemnul meu este simplu: găsiţi-vă timp şi mergeţi la vot: atât pe 26 mai, cât şi în numeroasele runde electorale care stau în faţa voastră. Am două motive pentru a vă îndemna la aceste gesturi civice.

În primul rând, dată fiind gravitatea situaţiei cu care ne confruntăm acum, este necesar ca votul pe care îl dau cetăţenii să fie, prin număr, reprezentativ, în cea mai mare măsură. Dacă, aşadar, cetăţenii – şi voi printre ei – vor fi prezenţi în număr mare la vot, decizia care va rezulta de aici va avea o mare legitimitate populară. Vom evita, în acest fel, situaţia prezentă: o minoritate care îşi impune scopurile întregii societăţi, numai şi numai pentru că majoritatea imensă a cetăţenilor nu a fost interesată la precedenta rundă electorală să voteze.

Celălalt motiv al îndemnului meu este şi mai important. Sunt convins că fiecare dintre voi ştie ca cetăţean ce îşi doreşte. Într-adevăr, fiecare exprimă prin votul său ceea ce speră să se întâmple – sau să nu se mai întâmple – în viitor. Cu ţara şi cu sine însuşi. Nevotând, această speranţă este jucată la zaruri. De alţii! Votând, daţi măcar o şansă speranţei voastre să trăiască. Dacă veţi eşua, veţi putea cel puţin să vă spuneţi: „am încercat, n-a ieşit, nu am ce-mi reproşa, căci am jucat jocul pe regulile lui”. Asta e de fapt democrația.
Încetaţi, aşadar, să vă omorâţi speranţele cetăţeneşti, dispreţuind votul. Căci trebuie să înţelegeţi că, din cauza acestui dispreţ, în ultimii 30 de ani, viitorul tinerilor a fost decis – de prea multe ori – de votanţi îngroziţi de viitor: în majoritatea lor, vârstnici. Încercaţi, de aceea, să daţi viitorului forma propriei voastre speranţe. Daţi-vă o şansă. Ieşiţi la vot !

Emil Ionescu”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.