Astăzi de dimineață, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la sediul CJ Suceava a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai grupului de producători de produse tradiționale care vând produse în piața volantă de la Direcția Agricolă Suceava.
Întâlnirea a avut loc după ce vinerea trecută președintele CJ s-a întâlnit cu peste 80 de producători din acest grup, cărora le-a propus să se asocieze într-o organizație de tip ONG fără scop patrimonial non profit pentru a promova produsele și gastronomia tradițională bucovineană și pentru a fi mai eficienți în promovarea și vânzarea produselor tradiționale. Președintele le-a oferit o surpriză astăzi și anume denumirea acestei asociații: „Gustă din Bucovina”, nume consacrat deja. Producătorii au fost foarte încântați și în perioada următoare va lua ființă acesta asociație.
„Astfel, pe lângă asociația Produs în Bucovina, destinată producătorilor mai mari, apare o asociație nouă, cu producători mai mici, dar cu o ofertă foarte diversă care cuprinde produse tradiționale cu vechi rețete locale de preparate din carne, brânzeturi, compoturi, dulcețuri, zacuscă, plante medicinale aromate, fructe, legume, ciuperci și rețete tradiționale specifice pentru gastronomia din zona Bucovinei.
Așadar, noutatea este că, alături de Produs în Bucovina, pe piața Sucevei va apare foarte repede o nouă asociație bucovineană pentru promovarea zonei, care se va numi «Gustă din Bucovina». Deja salivezi când te gândești la ce va face”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns