Pe 21 septembrie, de Ziua Internațională a Păcii, Ministerul Apărării Naționale îl omagiează pe eroul sublocotenent (p.m) Ioan Grosaru. Pe pagina de socializare a MAPN a fost transmis următorul mesaj:
Eroii nu mor niciodată!
”Albastra-nchipuire mă tulbură-n ruine
Păşesc cu părtinire pe şubreda mea scară
Mă iartă iarăşi, Doamne, când am să zbor spre Tine
Să sufli focul milei pe trupul meu de ceară.”
Eroul sublocotenent (p.m.) Ioan Grosaru a îndrăgit meseria armelor, arta fotografiei, poezia şi proza, fiind autorul a patru volume de versuri: „Corabia din furtună”, „Chemare din necunoscut”, „Pasărea de ceară”, „Peregrin la porţile deşertului”, şi a unui roman – „Fiica Palimariului”.
Sublocotenentul (pm) Ioan Grosaru a căzut la datorie în Irak, pe 21 septembrie 2007. Militarii, familia, reprezentanți ai autorităților locale şi un grup de copii i-au adus un pios omagiu.
În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații Irak, în care și-a sacrificat viața sub culorile drapelului național, săvârșind acte de eroism, caporalul Groșaru Dumitru Ioan a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler” cu însemn pentru Război.
De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Groșaru Ioan, i s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Timișoara, județul Timiș pe data de 18.12.2012.
Să nu uităm sacrificiul camaradului nostru, păstrându-i neştearsă amintirea!
Cinste și onoare memoriei lui!
Lasa un raspuns