Bogdan Trif, ministrul Turismului, va vizita județul Suceava vineri, 6 iulie, la invitația parlamentarilor social-democrați. Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Suceava deputatul Alexandru Rădulescu, ministrul Turismului va vizita în prima parte a zilei stadiul în care se află pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc-obiectiv cu finanțare acordată integral de guvernul social-democrat dar încă nefinalizat printr-o recepție finală a lucrărilor.

„Se vor discuta și aspecte legate de execuția celui de-al doilea tronson al acestui obiectiv.Trebuie menționat că acest lucru a devenit posibil prin adoptarea, în primăvara acestui an, a unui proiect legislativ inițiat de parlamentarii PSD, printre care și senatorul Ioan Stan, prin care se permite ocuparea unei suprafețe forestiere pentru obiective de utilitate publică.

Pentru evidențierea completă a adevărului trebuie menționat faptul că, deși acest obiectiv este extrem de important pentru dezvoltarea turistică a județului, colegii de partid ai primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc – deputații liberali suceveni – au votat împotriva acestui proiect periclitând construirea tronsonului 2 al acestei pârtii.Această atitudine demonstrează încă o dată că între afirmațiile liberalilor suceveni ce inundă presa locală și faptele lor există o diferență uriașa sfidând astfel grosolan datoria pe care o au față de proprii alegători”, a declarat deputatul PSD Alexandru Rădulescu.

În a doua parte a zilei ministrul va fi prezent la Sucevița unde, la ora 14:30, va avea loc o întâlnire cu primarii localităților-stațiuni turistice de interes național și local și cu reprezentanți ai asociaților societăților ce prestează servicii turistice.

„Aici vor fi dezbătute modalitățile prin care guvernul social-democrat sprijină prioritar dezvoltarea turismului-fapt asumat de PSD în programul de guvernare, demonstrat și de un proiect legislativ adoptat în această săptămână, în Camera Deputaților, prin care se asigură creditarea, garantată de guvern a intreprinderilor mici și mijlocii pentru diverse proiecte inclusiv din sfera turistică”, a mai spus Rădulescu. 

Social democrații consideră că  și acest eveniment se înscrie în șirul faptelor concrete ale parlamentarilor PSD suceveni și ale colegilor lor din Guvernul României destinate susținerii dezvoltării județului Suceava.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.