Mirela Adomnicăi, deputat PSD de Suceava, a declarat că PSD face posibilă prima autostradă peste Carpați, iar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, este un ministru eficient care și-a respectat angajamentele.
„Spre deosebire de predecesorii săi, Grindeanu este ministrul care depășit faza hârtiilor și a dat startul lucrărilor efective la această autostradă care va trece Carpații! S-a trecut la construcția efectivă pe toate segmentele. Ieri a fost semnat cel mai mare contract din ultimii 30 de ani, pentru o autostradă din România, în valoare de 5,32 de miliarde de lei. Contractul prevede proiectarea și execuția lotului trei al autostrăzii Sibiu-Pitești, care va traversa efectiv Carpații, între localitățile Cornetu și Tigveni. Din acest moment putem spune că întreaga autostradă este contractată iar un important sector al coridorului 4 Pan European, în lungime totală de 122 de km, are un termen de finalizare predictibil. Asocierea italiană WEBUILD SPA – TRANCRAD SRL, câștigătoarea licitației, are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 45 de luni pentru construcție. Această secțiune, care cuprinde 95 de poduri și pasaje, un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1.7 km/galerie, 2 noduri rutiere, unul la Cornetu și altul la Văleni şi un Ecoduct în zona localității Călinești, trebuie să fie deschisă circulație în anul 2027. Toate contractele pentru Autostrada Sibiu-Pitești, cu o valoare totală de 13,56 miliarde de lei, fără TVA, sunt finanțate din Fonduri Europene Nerambursabile (POIM și POT). Trebuie reamintit că Sorin Grindeanu a reușit să deblocheze lucrările pentru construcția acestui sector al Autostrăzii Sibiu – Pitești, după 3 ani în care licitația pentru desemnarea constructorului a stat blocată. Pentru deblocarea acesteia a fost nevoie ca ministrul PSD să facă demersuri susținute pentru modificarea Legii Achizițiilor Publice. Ministrul Transporturilor a făcut toate demersurile pentru ca luna aceasta să se dea startul lucrărilor pe lotul de mijloc al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7 „Moldova”) și să fie depuse ofertele pentru magistrala de metrou M1 Cluj-Napoca și pentru secțiunea Băneasa – Otopeni a magistralei de metrou spre Aeroportul Otopeni”, a transmis printr-o declrație de presă deputatul sucevean.
Lasa un raspuns