News

Incendiu de mari proporţii la Zvoriştea

Detaşamentul de pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zvoriştea, a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Şerbăneşti, comuna Zvoriştea.

(VIDEO) Incendiu devastator la Bogdaneasa

Garda de intervenţie Gura Humorului şi Detaşamentele de pompieri Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în oraşul Gura Humorului.

Înșelăciune cercetată de poliție

Vineri, 24 ianuarie, ora 14.20, Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată de o femeie, de 42 ani, localnică, despre faptul că în ziua de 23 ianuarie, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unei convorbiri telefonice, a fost înşelată de o persoană necunoscută cu suma de 43 euro, reprezentând reîncărcarea unor cartele telefonice.

Cablu de 1600 de euro furat la Marginea

Sâmbătă, 25 ianuarie, în jurul orei 09.05, Poliția orașului Milișăuți, a fost sesizată de angajatul unei societăți de telefonie, despre faptul că persoane necunoscute au sustras cablu din cupru de pe stâlpii dintre localitățile Milișăuți și Iaslovăț.

(VIDEO) Raportul senatorului Donţu

Senatorul PSD Ovidiu Donţu şi-a prezentat un raport al activităţii într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă, 25 ianuarie, la sediul Partidului Social Democrat Suceava.

Șase boxe sparte în Burdujeni

Vineri, 24 ianuarie, ora 11.00, Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată de Ș.Alexandru, de 44 ani, localnic, despre faptul că în noaptea de 23/24.01.2014, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în boxa sa și a mai multor vecini, amplasate la subsolul blocului unde locuiește și au sustras diferite bunuri.

Acțiuni ale polițiștilor de investigare a fraudelor

În perioada 22-23 ianuarie, echipe mixte de control formate din poliţişti ai Serviciului de Investigarea Fraudelor şi specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au desfăşurat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activitate legată de prelucrarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos.

Teatru redivivus cu FabulinUS

În urbea noastră teatrul e prilej de haltă pentru colective aflate în turneu și un prilej nedorit de a ne reîntâlni cu mobilierul vetust din Casa de Cultură. Nu se întâmplă pe aici ca oamenii să se ducă la teatru, pentru că orașul nostru nu are teatru și nu te poți duce la teatru într-o berărie, deși cei de la Talcioc Cultural au încercat. În aceste condiții, trupa FabulinUS a mutat teatrul la USV și am putea spune că a făcut-o cu succes.